sâmbătă, 18 octombrie 2008

Bitter Moon



S-a tot vorbit pe marginea acestul film al lui Roman Polanski. In mare parte, de rau. Cel putin la aparitia sa, fanii si criticii regizorului se simteau "tradati". Unde era maiestria de altadata ?(da, mai ales din Rosemary's Baby, care este genul de film-cult despre care daca zici ca nu ti-a placut primesti numai priviri superioare).
Pentru unii filmul a parut de-a dreptul comercial. Un Nine 1/2 Weeks cu pretentii artistice pe alocuri.
Abia de cativa ani incoace filmul a inceput sa fie reabilitat si inteles. Si cum criticile nu pot avea decat valori extremiste, s-a trecut de la afirmatia "cea mai mare porcarie a lui Polanski" la "capodopera neinteleasa".
Nu este nici prima, si cu siguranta nici ultima data cand are loc asa un fenomen.
Un alt film cu care e adesea asemanat Bitter Moon este Eyes Wide Shut, despre care iarasi sunt pareri contradictorii.

Scene si intentii asemanatoare s-au putut observa si-n alte filme. Nine 1/2 Weeks , dupa cum spuneam mai sus,si chiar Last Tango in Paris.
Arata ce poti invata din povestea de dragoste a doua persoane, cum poate lua dragostea forme absolut (auto)distructive.
O legatura pe care nu o mai poti suporta, dar la care nu poti renunta . O dependenta fizica sau conventionala, dar indiferent de natura ei, sfarsitul pare ca nu poate fi decat..definitiv.

"Nothing ever surpass the rapture of that first awakening. I might have been Adam with the taste of apple fresh in my mouth. I was looking at all the beauty in the world embodied in a single female form and I knew, with sudden blinding certainty, this was IT! "



In orice caz, e ceva mai mult decat o grupare de scene erotice mai putin iesite din comun. Totul e abordat dintr-o perspectiva foarte rece si neimplicata . Din anumite puncte de vedere te poate speria mai mult decat orice Texas Chainsaw Massacre. Si pentru toti cei care cred ca "dragostea dureaza 3 ani" : dar daca se intoarce la tine intr-o forma mai urata ca niciodata, daca devine o forma de dependenta involuntara?

duminică, 5 octombrie 2008

Days of Wine and Roses (1962)

Filmul lui Blake Edwards poate fi considerat lipsit de actualitate. Alcoolismul nu mai este de mult o curiozitate, iar grupurile de suport AA sunt uneori luate in deradere . Iar finalul poate fi insuportabil de moralist pentru cei care isi traiesc viata dupa sistemul "laissez-faire" .

Insa sa ne uitam bine la data cand a fost realizat filmul. 1962. Au trecut deja filmele catolicilor care considerau ca marijuana te demonizeaza.
Days of Wine and Roses e mai mult decat o lectie despre efectele alcoolismului.
El scoate in evidenta multe caracteristici ale iubirii.
Cei doi s-au cunoscut intr-un moment in care fiecare avea nevoie exact de cineva precum "celalalt".
In al doilea rand,filmul aduce intrebari cu privire la intensitatea influentei unui membru al cuplului asupra celuilalt. Pana unde poate merge acea influenta? Este ea inevitabila? Poate aparea situatia in care vrei sa-l aduci pe celalat la nivelul tau(intr-un fel), ca-ntr-un pat al lui Procust?Si la final sa-ti dai seama ca l-ai transformat in ceva ingrozitor si il vrei inapoi?

Poate fi o lectie pentru cei care nu pot iubi o persoana decat daca se afla pe acelasi nivel spiritual si in aceeasi stare de spirit.

"I come home after a couple of drinks and you're cold sober.[...]I want to have a ball, you and me! "

Pasiunea pentru alcool a aparut individual. Joe bea pentru a se simti mai bine, la modul cel mai organic posibil. Apoi pasiunea a devenit un numitor comun fara de care relatia devenise greu de inchipuit (situatii asemanatoare erau si in Requiem for a Dream intre Marion si Harry, sau in filmul Candy , insa aici drogurile erau mijlocul).
Iar in final alcoolismul a devenit iarasi o trasatura individuala ,de data asta a celuilalt partener care a descoperit ca nu vrea sa renunte la licoare. Pentru ca atunci cand nu bea realitatea este prea greu de suportat.

"You see, the world looks so dirty to me when I'm not drinking. Joe, remember Fisherman's Wharf? The water when you looked too close? That's the way the world looks to me when I'm not drinking. "

Despre relatia aceasta mai putin obisnuita esti tentat sa zici "a fost frumos cat a durat...". Insa fondul etilic pe care se desfasurau sentimentele celor doi aduce dubii asupra adevaratei lor naturi. Poate ca iubirea se adauga pur si simplu ca dependenta la o alta dependenta si se asociau momentele. La fel cum la o cafea simti ca se potriveste si o tigara, desi nu stii exact sa explici de ce.
In cazul celor doi ramane incert ce a fost mai intai, ce a fost mai puternic. Iubirea sau alcoolismul.