Distractie fara limite

De-a lungul timpului au existat destule incercari de schitare a situatiilor de "distractie", in sensul unui mediu specific acestei activitati.
Si nu distractie din categoria "soft"( tras la tinta, mers cu trenuletul suspendat,muzica, antren), ci din categoria "hard" (alcool, droguri,sex , plus cateva activitati ilicite facute ostentativ).
Petrecerile cu droguri nu sunt un lucru nou. Filme ca Reefer Madness(1936) ilustreaza un mediu care transforma comportamentul tuturor. Bineinteles, acolo petrecerea e aratata ca fiind ceva malefic, care "distruge spiritul" si te "indeparteaza de la calea cea dreapta", cum ar zice un bun crestin. Era situatia in care orice baiat ascultator si exemplar la invatatura era capabil sa intre singur in camera cu o femeie (!!!) si confuz fiind ,sa impuste din greseala pe cineva. O petrecere este de fapt o betie temporara in care nu numai alcoolul contribuie, ci si muzica sustinuta, multimea de oameni, si totul la o viteza care sa suprime macar intr-o mica masura interventia protectoare a ratiunii.
Distractia poate fi si un calatorie initiatica . Cum ar fi in Detroit Rock City , unde patru pusti trec prin tot felul de situatii ca sa ajunga la concertul idolilor lor , cei de la Kiss.La sfarsit fiecare dintre ei gaseste curajul de a face ceea ce nu indraznea sa faca la inceput.
Regizorul Gregg Araki parea a se fi specializat in acest gen de filme pana sa faca Mysterious Skin.
The Living End (1992),Totally F***ed Up (1993),Nowhere (1997),The Doom Generation (1995) sunt destul de explicite. Fara a avea vreo extraordinara substanta , calitativ vorbind, ele trebuie luate ca atare : filme-experiment cu situatii limita si teribilism la cote ridicate.

The Doom Generation , cu sloganul "Sex.Mayhem.Whatever." a cuprins macar partea esentiala de "fie ce-o fi" . "Fara atentie la consecinte" e o parte esentiala a detasarii. Filmul pare de prost gust, insa partea de experiment spune ca nu trebuie sa gandesti prea mult cand il vezi. Doar sa observi. Nu se doreste a avea o esenta moralista si nici nu cuprinde vreo transformare esentiala de tipul inainte/dupa.

"I love you" can mean a lot of things... like "you'll do 'till someone better comes along," or "I can't describe how I really feel but I know that I'm supposed to say this," or "Shut up, I'm watching TV."

Un alt gen de experiment este cel propus de Marco Ferreri in La grande bouffe (1973)[The Big Feast], tradus la noi mult mai expresiv "Marea crapelnita". Intr-o vila situata departe de aglomeratia citadina, cativa prieteni pregatesc o adevarata orgie cu mancare si prostituate. Ei au ca scop "sa manance pana mor". La propriu. Singurul lucru finut in acest film e reprezentat de preparatele culinare rafinate.
Tot in categoria experiment se poate include si filmul-soc al lui Pasolini, Salò (1975), unul dintre cele mai deranjante filme vazute vreodata, daca nu chiar cel mai deranjant. Cateva personaje iau ostatici baieti si fete pe care ii folosesc dupa bunul plac -plac erotic, desigur. Pentru ca filmul este atat de bine realizat, faptele tulburatoare la vedere au un impact mult mai mare. Nu stiu cat este vorba aici de morala de stapan in satisfactia de a vedea propriile fantezii erotice implinite de sclavii tai , dar mai importanta este pervertirea lor . Viziunea ta asupra placerii devine incet si viziunea lor. In nici un caz hedonism rafinat...