O data cu stirile referitoare la noile pachete de tigari ce nu doar ca anunta cat de nociv e fumatul, ci si ilustreaza intr-un mod foarte naturalist acest lucru, nu poti sa nu te gandesti retrospectiv la toate filmele pe care le-ai vazut .
Cat de mult influenteaza ele oamenii sa se apuce de fumat/ sa fumeze mai mult , nu se poate sti. Dar nimeni nu poate nega ca pare gestul cel mai potrivit in unele scene. Exact ceea ce lipsea ca scena si personajul sa fie complet conturate.
Ce ar fi personajul Winonei Ryder din Night On Earth al lui Jim Jarmusch fara fumatul compulsiv? (Jim Jarmusch acorda dealtfel destul de multa importanta tigarilor , Coffee and Cigarettes e doar un exemplu relevant)
Tigara e un fel de element complementar al unui mecanic auto (caci aceasta e aspiratia in cariera a domnisoarei taximetrist).Nu acompaniaza de data asta nici un gand maret, nici macar un teribilism anume, ci face parte dintr-un intreg "pachet " ce vine o data cu alegerea stilului de viata. Tigara e la fel de indispensabila pentru gura un tehnician cum este paiul pentru gura unui cowboy texan.
Personajul din The Man Who Wasn't There este rareori vazut in ipostaza de nefumator. Foarte detasat de lumea din jur, pare mai degraba inofensiv; tigara e un fel de legatura cu lumea la care nu se simte partas.
Si chiar cand actiunile demonstreaza ca omul este capabil de ce e mai rau, exteriorul sau pare la fel de amortit si desprins de consecintele actiunilor sale.
Asa ar fi aratat Buster Keaton intr-o tentativa de film noir.
Si am ajuns la Double Indemnity al lui Billy Wilder. Ce poate fi mai misterios si mai carismatic decat un barbat care fumeaza asa cum numai in anii '40 se putea? Nici vorba de bricheta, doar un chibrit manuit cu maiestrie . Iar o parte din eticheta sociala consta in a-i oferi interlocutorului un foc . Componenta aceasta de legatura sociala pe care o da fumatul a ramas si in prezent si probabil ca este printre cele mai puternice motive pentru ca cineva sa "se apuce".
Este important sa imparti ceva cu cineva, iar tigara se clasifica perfect; pentru ca este ceva indeajuns de personal fara sa fie invaziv.
Scena finala din Double Indemnity este cu adevarat remarcabila. La revedere, prietene...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu