Pentru rarele momente in care nu faci nimic concret. O conversatie captivanta are intotdeauna doi aliati de baza : cafeaua si tigarile.
Filmul acesta materializeaza intr-un lung-metraj ceea ce intentionase sa redea Jim Jarmusch in scurt-metrajele din 1986, 1989 si 1993. Regizorul se foloseste si acum de actorii sai favoriti(acteurs fétiches , un termen mult mai expresiv caruia nu-i gasesc corespondent in romana din pacate).
Roberto Benigni,Tom Waits si Bill Murray sunt unii dintre ei.
"Tom: Well... we could go to Taco Bell if that's more your style.
Iggy: You callin' me a Taco Bell kind of guy?"
Ce se intampla in filmul asta? Nimic.El se constituie intr-o serie de scenete cu conversatii (Tom Waits& Iggy Pop / Jack & Meg White / RZA, GZA & Bill Murray/ ...).Influenta anilor '60 ai cinematografiei franceze se vede foarte clar in Jarmusch (poate cel mai bine, dintre contemporani). Contemplarea e mai importanta decat actiunea cu un scop anume.
De ce sunt importante conversatiile? Pur si simplu nu ne putem imagina viata fara ele. De ce o conversatie merge acompaniata de tigari&cafea?( o conversatie intelectuala,pentru ca in directia asta merge "cliseul"). Probabil pentru ca dau o anumita siguranta din punct de vedere psihologic. Iti dau o ocupatie, fizic vorbind. De obicei lipsa obiectelor de care ne putem "agata" ne face vulnerabili. Iar in al doilea rand , devin un fel de masura a timpului . "Stai sa termin tigara si plecam" . "Mai luam ceva?".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu