O adevarata capodopera realizata de Akira Kurosawa (cel mai cunoscut/apreciat regizor japonez).
Filmul are lirismul unui Citizen Kane , insa patrunde in subiecte mult mai sensibile (perspectiva iminenta a mortii, sentimentul ratarii - ca un Wild Strawberries al lui Bergman, sa zicem). Are o foarte mare expresivitate . Atat de mare incat am uitat si de aversiunea mea pentru limba japoneza.
Mosul acela morocanos ("o mumie"), cu dificultati in exprimare, cu privirea indreptata mereu catre pamant reuseste sa te faca sa traiesti o data cu el toate sentimentele posibile.
Kanji Watanabe, caci acesta e numele lui, afla ca are o boala in faza terminala si mai are cateva luni de trait. Hotaraste sa isi schimbe viata cu 180 grade. Daca trecutul nu-l mai poti rascumpara, poti face ceva semnificativ in timpul care ti-a mai ramas . Iar cand lucrezi ca functionar public acel ceva important poate fi..intr-adevar important.
Invizibil pentru fiul si nora sa, gaseste sprijin in prieteni de ocazie care ii pot spune "cum se traieste".
"You - just to look at you makes me feel better. It warms this - this mummy's heart of mine. And you're so kind to me. No; that's not it. You're so young, so healthy. No; that's not it either... You're so full of life. And me... I'm jealous of that. If I could be like you for just one day before I died. I won't be able to die unless I can do that. I want to do *something*. Only you can show me. I don't know what to do. I don't know how. Maybe you don't know either, but, please... if you can... show me how to be like you! "
Oricum, clarobscurul face din acest film o opera de arta. Lumina este proiectata absolut perfect pe chipurile protagonistilor astfel incat sa mareasca expresivitatea.
In putine filme fenomenul acesta este atat de evident ca in Ikiru.
Si un al doilea element foarte bine construit este scena in care Watanabe fredoneaza un cantec foarte popular in tineretea sa ("Life is so short / Fall in love, dear maiden / While your lips are still red / And before you are cold, / For there will be no tomorrow" ) , afara in ninsoare , cu putin timp inainte de a muri. Scena de o reala frumusete.
Stai noaptea tarziu la caldura unei paturi si nu poti decat sa te bucuri ca au existat odata filmele alb-negru .Unii le vad ca fiind rezultatul unei tehnici in stare incipienta, o constrangere stiintifica. Altii abia acum le apreciaza si, dupa zeci de filme recente ticsite cu efecte speciale, vad in ele ceva ce nu a putut inlocui niciodata Technicolor.
Indiferent de opinii, dupa cum zicea si Watanabe:
"I can't afford to hate people. I don't have that kind of time."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu