Alejandro Amenábar reuseste sa dea viata unei povesti cu substanta.Faptul ca este bazat pe realitate aduce aproape intotdeauna un plus de dramatism unui film, iar cand tema centrala este eutanasia [ dreptul de a muri], efectul e cu atat mai mare.
Javier Bardem este un actor bun, si tocmai si-a primit confirmarea prin Oscarul de anul acesta pentru rolul din No Country for Old Men.
Desigur, nu toti actorii buni au luat neaparat Oscarul, dar asta e alta discutie.
Imaginile cu personajul principal in prezent se intrepatrund cu cele din trecut.Trecutul era viata .Asa cum ar trebui sa fie. Prezentul nu indeplineste criteriile necesare.
Cred ca e inutil de precizat ca filmul nu e bun pentru a ridica moralul.Dar are marele merit de a te pune pe ganduri. Dupa cum se stie, eutanasia (pe langa avort) este una din "problemele nerezolvate" ale moralei. Se vorbeste atat despre eutanasie activa (provoci intreruperea functiilor vitale) , cat si despre eutanasie pasiva (stii ca se poate sa prelungesti viata unui om -cantitativ doar, nu si calitativ- , dar nu iei masurile necesare, nu administrezi substantele respective).
Viata lui Ramón Sampedro a fost un exemplu destul de elocvent pentru atrage atentia asupra seriozitatii cu care ar trebui tratata eutanasia.
"Out to sea. Out to sea, and in the weightlessness of the deep where dreams come true, two souls unite to fulfill a single wish. Your gaze and mine, over and over like an echo, repeating silently: "Deeper, and deeper," beyond everything that is flesh and blood. But I always awaken and I always wish for death, my lips forever entangled in your hair."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu