Dead of Night

Ce face ca un film de "groaza" sa fie reusit nu este actiunea liniara sau prelungirea la extrem a elementelor ce constituie intriga (paienjeni uriasi, sange in valuri, sadici macelari, monstruleti cu intentii rele, si exemplele pot continua)...

Un efect mai finut se obtine cu povestiri in rama si incertitudinea real/ireal.
Poate ca sunt invechite si repetitive aceste povestiri de groaza insa au un farmec aparte . Pe undeva aduc aminte de stilul marilor clasici ai genului horror (si nu ma refer aici la colectia cat de cat noua Masters of Horror ). Nu neaparat Poe, pentru ca era mai dramatic, dar sa zicem William Makepeace Thackeray, Henry James, Joseph Sheridan Le Fanu, Montague Rhodes James.

Povestile care sunt incluse in film sunt destul de lejere. Cea mai cunoscuta si dezbatuta ramane cea cu ventrilocul care ajunge sa fie dominat ca personalitate de papusa sa incat ajunge chiar sa ii preia vocea ( e o nota de Psycho aici..).

Si bineinteles eterna dilema asupra sanatatii mintale a ventrilocilor, cat de reala e dedublarea personalitatii, daca personalitatea data papusii reprezinta o justificare a unor actiuni pe care manuitorul ei nu le-ar face el insusi. Nici macar nu trebuie sa faca ceva iesit din comun ca sa sperie, trebuie doar sa fie ei insisi pentru ca e al naibii de ciudat ce se intampla acolo oricum. Papusa Chucky nu este nici pe departe la fel de infioratoare ca acele dummies cu privirea larga si rautacioasa.
Oricine poate pretinde la un moment dat ca a fost subiectul unei intamplari pe care nu o o poate explica stiintific, rational. Probabil ca depinde si cat de mult iti doresti sa crezi . Uneori nu este prea placut sa stii ca totul are o explicatie stiintifica.
Cat despre real si fantastic, tocmai pe granita dintre ele se bazeaza si Dead of Night . Personajul care declanseaza actiunea , cel care incita lantul de povestiri prin marturisirea propriei senzatii tulburatoare de déjà vu , este cel care incheie circular actiunea. Si parea cel mai vulnerabil dintre toti , nu..?

De ce sunt dubioase filmele romantice

Un film romantic dar nu siropos pare un vis frumos.
Insa oricat de nerealist ar fi subiectul , un impact psihologic tot exista. Te uiti la film pentru ca da, nu se intampla asa ceva in viata reala ,dar ar fi frumos daca s-ar intampla.

Intr-o ordine oarecare:

A Lot Like Love
E dragut sa te gandesti ca poti iubi pe cineva si peste 2 ani, si peste 7 ani , chiar daca nu esti nici macar in aceeasi localitate cu el. Dar cat iti trebuie sa-ti dai seama de asta ?

Just Friends
Se pare ca baietii se tem de "blestemul" ca o fata sa ii considere doar amici.
Dear Jamie, When we're together, I feel like we're not in high school, but in our own little Chris and Jamie world. Whether we're watching 'Party of Five' or practicing our cheers, I feel like I can just be myself. Jamie, we've been friends for a really long time, but I want to be more than that. Hoping to be your boyfriend... Sincerely, Chris Brander. BFF!

Morala filmului e sa fii tu insuti, fata oricum vroia mai mult de la tine la randul ei. Insa scena finala este de-a dreptul declansatoare de dat palme peste fata : o fetita si un baietel dintre care unul duce mai departe blestemul de a fi considerat "doar prieten".
Si oare in cate filme mai trebuie sa vedem cum cei care in liceu erau grasi, cu aparat dentar si haine urate sunt in prezent adevarate "bunaciuni"?

Pai..inca unul cel putin:

She's All That
Unul dintre smecherii liceului face un pariu ca o poate "face frumoasa" pe o fata deloc preocupata de acest aspect. Bineinteles ca se indragosteste de ea si se intoarce impotriva anturajului. Ce e mai ciudat in filmul acesta e ca ideea lor de transformare urat/frumos inseamna sa renunti la ochelari si la parul prins in coada. Cam atat, amuzant e ca fata era frumoasa oricum.

Boys and Girls , inca un film care trateaza granita fina intre prietenie si iubire.
Sweet Home Alabama
O alta poveste despre oameni care au uitat de unde au plecat (a little redneck town...) si care revin cu picioarele pe pamant,
la iubiri vechi si "sanatoase".

Dupa critica e cazul sa urmeze si preferinte personale in domeniu:

• Before Sunrise
si
• Before Sunset
Puterea filmului e data de conversatiile spirituale ale protagonistilor . Atitudinea specific franceza face diferenta.
Celine: An imperialist country can use that kind of thinking to justify their economic greed, you know. I - human rights...
Jesse: Is there any particular imperialist country you have in mind, there, Frenchie?
Celine: Mmm, no, not really...
• The Painted Veil
Surprinzator de original , mai ales pentru un film aparut in 2006.
Reusita consta si in faptul ca actiunea nu se sprijina doar pe relatia dintre cei doi.

• Playing by Heart

Slavoj Zizek's "The Pervert's Guide to Cinema"

[documentar]

Nu este un ghid al filmelor erotice din istoria cinematografiei , ci o explorare psihanalitica a diferitelor scene si a semnificatiilor lor adanci (freudiene in mare parte , de unde si justificarea titlului).

Acest Slavoj Zizek abordeaza teoria filmului dintr-o perspectiva umana : psihologica, sociologica, filosofica.Istoricul intereseaza mai putin in momentul de fata.
Anumite scene sunt celebre chiar si printre cei mai putin pasionati de cinematografie.
Insa majoritatea prefera sa se gandeasca la valoarea scenei in sine, fara sa ii analizeze substraturile sau sa faca din detalii o obsesie.
Domnul Zizek pune problema la modul "ce semnificatie psihologica denota". Si bineinteles ca majoritatea raspunsurilor par a se regasi in sexualitate.
Sursele cele mai prolifice pe care le are sunt filmele lui Hitchcock si ale lui David Lynch. Avem Psycho, The Birds, Vertigo pe de o parte, Mulholland Drive, Lost Highway, Blue Velvet pe de cealalta parte.

Uneori analiza minutioasa este obositoare. Se strica farmecul scenei ca valoare intrinseca, exista riscul sa inventezi sensuri la care mai mult ca sigur nu s-a gandit nici scenaristul nici regizorul... si probabil ca mai sunt si alte argumente.
Insa abordarea lui Zizek trebuie privita ca pe o provocare.
El ia in calcul aspecte cum ar fi:
- semnificatia vocii: "studii de caz" in The Exorcist, The Great Dictator, Dead of Night
- muzica perceputa(macar temporar) ca obiect partial autonom (scena din Mulholland Drive)
- rolul tatalui in dezvoltarea psihologica
- pasivitate vs activitate (chiar si in scenele cele mai socante - a se vedea Blue Velvet, scena Frank&Dorothy)
- inclinatia spre obtinerea satisfactiei din munca bine facuta (scena curatarii locului crimei din Psycho)
- femeia nu exista pe cont propriu. ea este materializarea unor expectatii masculine (aplicatie pe Solaris al lui Andrei Tarkovsky)
- granita fantezie-realitate (Vertigo al lui Hitchcock)
-armonia este doar aparenta (scena de debut din Blue Velvet)
- fantezia la femei vs fantezia la barbati (Eyes Wide Shut)
-curiozitatea faptului ca desi stim ca unele lucruri se vor intampla ,suntem inca surprinsi atunci cand se intampla (Psycho)

Crimewave

Ce poate iesi atunci cand isi unesc fortele regizorul Sam Raimi (devenit un "household name" abia dupa ce s-a apucat de trilogia Spiderman) si fratii Coen (de data aceasta ambii in calitate de scenaristi)?

Nimic altceva decat o nebunie de o ora si 20 de minute. Stilul fratilor Coen este destul de clar (tehnici asemanatoare se regasesc poate cel mai mult din toata filmografia aferenta in Huduscker Proxy, Barton Fink, chiar si O Brother, Where Art Thou? ) .

Filmul este o parodie de la cap la coada. Cine il vizioneaza nu apuca sa proceseze o secventa , pentru ca urmatoarea o succede foarte rapid. Si mai mult decat atat, totul pare familiar. Parca aduce aminte totodata de sketch-uri din comediile lui Mel Brooks, de film noir (orice film noir), de filme de actiune in care cel bun iese intotdeauna invingator(daa...si se alege si cu fata), de Delicatessen si personajele grotesti de acolo. Macelarul nebun (Clapet)din filmul lui Jean-Pierre Jeunet seamana dubios de bine in gesturi cu exterminatorul corpolent.

Posibil sa nu fie cea mai inteligenta comedie (putin spus).Dar este de apreciat ritmul alert al istorisirii . Nici macar nu conteaza subiectul in sine, ci tocmai detaliile care fac sa merite sa te uiti mai departe pana la marele final.
Banalitatile si cliseele unui basm sunt adunate laolalta : avem o femeie frumoasa care se indragosteste bineinteles de persoana nepotrivita care o face sa sufere/un pampalau cu sufletu curat , neindeminatic la prima vedere dar care se dovedeste un adevarat luptator/ un june prim cam narcisist care desconsidera sexul feminin/ o femeie de casa trecuta de prima tinerete care se indeletniceste cu spionatul vecinilor de la fereastra cu binoclul/ sotul femeii care regreta ziua in care i-a cumparat acesteia binoclul/si nu in ultimul rand doi maniaci in libertate -exterminatori de sobolani si totodata asasini platiti.

"Extermination is not just a business. It's a way of life."

Cand se trage cortina

O selectie personala de secvente ce trateaza tema mortii.

Nimeni nu o spune mai bine ca domnul Edgar Allan Poe.

Masque of the Red Death (1964)
Tema e aproape obsesiva in filmele lui Ingmar Bergman.
The Seventh Seal (1957)

In Wild Strawberries (1957), angoasa mortii se reveleaza prin visul doctorului Isak Borg.


Au existat si incercari de a imagina exact momentul "trecerii" .
Exemplul American Beauty:


Exemplul The Man Who Wasn't There:


Cat de dificila este alegerea modalitatii de a muri?
OZ

Un film elaborat pe tema mortii ii apartine lui Darren Aronofsky - The Fountain (2006). Un film plin de alegorii sub forma de insertii in real.Revolta impotriva mortii merge in paralel cu convingerea "death is a disease. and like any disease, it can be cured".

Wristcutters

Nu este oda sinucigasilor, desi titlul duce cu gandul mai degraba la ceva underground (fie si cu mentiunea "A love story").
O poveste suprarealista in care exista un loc acolo undeva destinat exclusiv sinucigasilor, o lume paralela care nu este cu mult diferita de a noastra.
Cei ce guverneaza se numesc sugestiv (si corect din punct de vedere al conceptului) People in Charge.

Filmul nu este chiar o capodopera ( e si recent[2006], coincidenta sau nu...), insa este de apreciat ca nu aluneca in tendinta de a predica in stil crestin cat de mare este pacatul de a-ti lua viata data de Dumnezeu.
Ce-i drept, exista replici precum
- You remind me of what I was like before my suicide.
- What were you like?
- I was happy...
,care parca urla a "o sa regreti" , dar per total nu e deloc deranjant si nu da sentimentul de impunere.
Ceea ce e foarte important, pentru ca majoritatea oamenilor isi vad subestimata oarecum inteligenta atunci cand simt ca sunt manipulati. Si de obicei simt.
Ca de obicei ,Tom Waits reuseste sa fie interesant si in ipostazele cele mai banale.

Do I look asymmetrical to you?

Stick to your own kind. Freaks (1932)

Multe dintre problemele medicale grave si cu frecventa redusa cunoscute astazi sub diferite denumiri stiitifice faceau in trecut obiectul unor curiozitati "de circ".
Iar in Freaks vedem cam tot ce se poate vedea.
Nu e vorba ca vedem ceva nou, ci ceva ce stiam deja ca exista . Dar subiectul a fost de multe ori tratat ori cu naturalism specific medical, ori cu scop de amuzament sadic din categoria "ce bine ca eu nu sunt asa".
Nu spun ca filmul este un documentar. Spun doar ca ar putea fi pana intr-un anumit punct.
Iar pe fundal se desfasoara o "poveste de dragoste" care are ca intriga ceva foarte comun : apartenenta la lumi diferite. Un fel de Romeo si Julieta in care Romeo este un pitic indragostit si Julieta incearca sa-si demonstreze ceva. Si in cazul asta este implicat un anumit sacrificiu fizic(de data asta involuntar ,un fel de Patul lui Procust).
O scena destul de cunoscuta si destul de greu de uitat (mai ales din cauza refrenului obsesiv- dar care are rostul lui):


Constructii de genul acesta au un impact psihologic mult mai mare pentru ca subtilitatea lasa loc imaginatiei (care ramane manipulata de autorul mesajului intr-o anumita masura).
Acel "We accept you, one of us!" spus ca intr-un ritual aiurit da un oarecare sentiment de teroare la gandul ca intradevar ai devenit ...ce dispretuiai.

Supradoza de vise

Cine a vazut Wonder Boys isi aduce aminte mai mult ca sigur de personajul lui Tobey Maguire , un "neadaptat al societatii" care isi uimea interlocutorii cu cunostintele sale in materie de morti premature si suspecte ale celebritatilor (in ordine alfabetica!).
Intotdeauna am avut o fascinatie pentru mortile din supradoza si o curiozitate a detaliilor astfel incat o sa incerc sa redactez o mica lista a personajelor din cinematografie care au acest numitor comun.

John Belushi (1949-1982)
Considerat un etalon al comediei americane , un model pentru multi contemporani din "pepiniera" Saturday Night Live(Chris Farley, John Goodman, Adam Sandler..) . In viata de zi cu zi insa isi lua energia de a merge mai departe din alcool si droguri. Supradoza de speedball(heroina+cocaina in mod uzual, dar cocaina e uneori substituita cu morfina sau derivate).

Chris Farley (1964-1997)
Un admirator declarat al lui John Belushi. Traiectoria sa pare a fi urmat-o exact pe a idolului sau (atat in ceea ce priveste notorietatea capatata o data cu aparitia la SNL , cat si ca modalitate de a muri).
Un comic controversat : unii ii neaga valoarea, altii ii admira cu adevarat metoda.
Din pacate a fost inchis intr-o gama de roluri stereotipice : baiatul bun la suflet dar cam prostut . Cel de care toate lumea rade, care nu pare in stare de nimic, dar caruia ii ies in final toate si apuca sa si "ia fata". Era un rol, dar era si autentic ...comedia a fost o modalitate pentru Chris Farley de a se integra si de a se face placut.

River Phoenix (1970-1993)
Unul dintre favoritii mei, de remarcat mai ales in Stand by Me, Running on Empty si My Own Private Idaho. Avea un stil foarte natural si detasat de a juca (cum ar fi fost un James Dean in anii '90 ). Pasiunea pentru actorie era oarecum depasita in ultima perioada a vietii de pasiunea pentru muzica (are cantece in colaborare cu Johnny Depp si Red Hot Chili Peppers). S-a prabusit pe trotuarul din fata Viper Room in urma unei combinatii de medicamente si speedball.

Rainer Werner Fassbinder (1945-1982)
Cei 37 de ani de viata au fost de ajuns pentru ca acest regizor german sa-si faca simtita din plin prezenta in istoria cinematografiei. Die Ehe der Maria Braun , Die Sehnsucht der Veronika Voss,Berlin Alexanderplatz sunt cele mai frecvente titluri mentionate. Insa eu mi-l aduc aminte cu placere chiar pe el jucand in Das kleine Chaos (1966), tanar,slab, cu privirea specifica rautacioasa, emfatic si gata de actiune.
Supradoza de cocaina+ somnifere.


Anissa Jones ( 1958- 1976)
Este poate exemplul cel mai des intalnit in media (americana, cel putin) de copii-staruri care au sfarsit tragic. In Statele Unite era cunoscuta pentru rolul lui Buffy din serialul Family Affair, difuzat pe CBS in anii '60.
Supradoza de cocaina, "angel dust"(Phencyclidine), Quaaludes(stiintific: Methaqualone)si Seconal.Fratele sau a murit in aceleasi conditii 8 ani mai tarziu.



Lenny Bruce (1925–1966)
Acest stand-up comedian a fost o inspiratie pentru multi dintre precursorii sai.
A militat pentru libera exprimare intr-o perioada in care cateva "f-words" spuse pe scena te duceau garantat intr-o vizita la politie . Si nu putine au fost ocaziile pentru Lenny Bruce.
Supradoza de morfina.



Gary Holton ( 1952 - 1985)
A inceput in teatru ,a cunoscut gloria ca muzician (glam rock la putere..) , si apoi ca actor in seria britanica
Auf Wiedersehen, Pet.
Supradoza de morfina (combinata cu alcool, diazepam,canabis).






Brad Renfro (1982- 2008)
Nu foarta multa lume a auzit de acest actor;a se viziona Sleepers , Ghost World si Bully. Nu a fost remarcat indeajuns (poate mai exact nu a apucat sa fie remarcat...) , insa stilul sau era foarte detasat si specific.Era nevoie de cineva ca el in prezent in filme, ca sa compenseze vedetele stralucitoare care se remarca prin fizic, vestimentatie si situatie financiara.
Supradoza de heroina.

All things American.

American Graffiti (1973)

Where were you in '62?
Unul dintre predecesoarele filmelor cu adolescenti, ce contine multe din cliseele americane cu tineri (cuminti , ca nu incepuse inca umorul à la American Pie)cu care ne-am confruntat de-a lungul timpului.
Probabil ca cea mai faimoasa scena este cea in care o masina de politie este ancorata cu o franghie ;atunci cand aceasta demareaza in viteza ,i se smulge o buna bucata din caroserie .Scena ce a fost dealtfel indelung analizata de cei de la Myth Busters (Discovery). Concluzia la care ajunsesere era ca nu este posibil din punct de vedere fizic ca acea parte a masinii sa se desprinda atat de bine.

American Beauty (1999)
Un film reusit din mai multe puncte de vedere. Demonteaza toate mastile societatii americane de plastic : familie perfecta, copii perfecti, frumusete , gloria unui veteran al razboiului din Vietnam.
Si reuseste sa fie sensibil fara sa alunece in exagerat. Apare sentimentul acela pe care multi il descriu "am ramas cu ceva".

"I had always heard your entire life flashes in front of your eyes the second before you die. First of all, that one second isn't a second at all, it stretches on forever, like an ocean of time... For me, it was lying on my back at Boy Scout camp, watching falling stars... And yellow leaves, from the maple trees, that lined my street... Or my grandmother's hands, and the way her skin seemed like paper... And the first time I saw my cousin Tony's brand new Firebird... And Janie... And Janie... And... Carolyn. I guess I could be pretty pissed off about what happened to me... but it's hard to stay mad, when there's so much beauty in the world. Sometimes I feel like I'm seeing it all at once, and it's too much, my heart fills up like a balloon that's about to burst... And then I remember to relax, and stop trying to hold on to it, and then it flows through me like rain and I can't feel anything but gratitude for every single moment of my stupid little life... You have no idea what I'm talking about, I'm sure. But don't worry... you will someday. "

American Splendor (2003)
Este biografia autorului de benzi desenate Harvey Pekar.
El este un personaj destul de specific prin pesimismul si sarcasmul de care da dovada , iar povestea lui este povestea luptei pentru recunoastere.

"This guy here, he's our man, all grown up and going nowhere. Although he's a pretty scholarly cat, he never got much of a formal education. For the most part, he's lived in shit neighborhoods, held shit jobs, and he's now knee-deep into a disastrous second marriage. So, if you're the kind of person looking for romance or escapism or some fantasy figure to save the day... guess what? You've got the wrong movie. "
(citatul asta aduce foarte mult ca stil cu inceputul din Choke al lui Palahniuk)


American Pie (1, 2...si cate-or mai fi)
Comedia asta a initiat tendinta glumelor extreme (sexuale, scarboase etc.."naturaliste" sa zicem per total). Ceva ce incepusera pe de alta parte si fratii Farrelly (a se vedea Dumb & Dumber,There's Something About Mary , mari succese la randul lor).
Nivelul de notorietate al filmului spune ceva . Nu stiu exact ce , probabil ca fiecare are nevoie la un moment dat de umorul simplu.Asa cum printre primele forme de umor era aruncarea placintei in fata. Si ceva din fenomen duce cu gandul si la experimentul lui Lars von Trier din Idioterne.
Placinta americana e unul din simbolurile culinare ale SUA, insa in acest film i se da cu totul alta utilitate decat cea uzuala...

American Dad (2005) - desene animate
O familie americana : tatal, adevarat stalp al familiei, lucreaza si in serviciul public si isi venereaza tara..mama, o blonda aratoasa care e gata sa puna mancarea calda pe masa de fiecare data cand situatia o cere, o fata cam sarcastica , un baiat cam tocilar si..un extraterestru care pare sa confime teoriile conspirationistilor care cred ca americanii au cules ceva de la Roswell. Serialul asta e un fel de familia Bundy cu situatie financiara buna. Ceea ce nu poate sa fie decat de bine.

Stanley Smith: Son, if you ever get captured by any terrorists in the neighborhood and end up on al-Jazeera, just blink you location in Morse code. I'll have a bomb dropped on your location immediately.
Steve Smith: But, Dad, then I'd get killed too.
Stanley Smith: Ah, come on son, there are plenty of kids to play with in heaven. Your cousin Billy. That little girl from Poltergeist. She must be about 16 by now, you could totally tap that.

Jazz-ul in filme

The Wild One( 1953)
Infatisarea lui Marlon Brando in acest film a reprezentat emblema unei generatii. Probabil ca acesta este cel mai teribilist film din anii '50 (dupa Rebel Without a Cause, bineinteles), caci personajele sunt acompaniate permanent de "motoarele" lor, iar cliseul "fetele bune sunt atrase de baietii rai" este mentinut cu succes. Dincolo de actele de rebeliune , distrugere (creativa..? se prea poate)si inevitabil cateva subtilitati de natura psihologica ( din categoria "rautatea are un substrat de sensibilitate refulata"), The Wild One se desfasoara pe fondul sonor asigurat de Shorty Rogers . Este destul de neasteptata alegerea jazz-ului pentru un astfel de film , insa in perioada aceea nu se putea vorbi de echivalenta motociclisti= rockeri.Jazz-ul nu este o muzica proprie doar snobilor si atmosferei de "Cotton Club".

Mildred: What're you rebelling against, Johnny?
Johnny: Whaddya got?

The Man With the Golden Arm (1955)

Cine crede ca filmele ce trateaza dependenta de droguri sunt o obsesie contemporana trebuie sa se uite putin in urma la filmul din 1955 al lui Otto Preminger.Frank Sinatra(unul dintre favoritii mei dintotdeauna)este foarte inspirat in rolul unui drogat in etapa de recuperare , ce isi canalizeaza eforturile spre noua sa pasiune: muzica . Mai exact, cantatul la tobe.Bineinteles ca tema filmului era destul de controversata in acea vreme si tentativele de cenzura nu au intarziat sa apara (Codul Hays fiind inca vigoare ), insa s-a ajuns la un rezultat rezonabil.

À bout de souffle [Breathless](1960)
Ori de cate ori se vorbeste de Nouvelle Vague filmul acesta vine automat in minte. Au fost preluate elemente din el in mai multe productii (a se vedea The Dreamers cu insertia scenei vanzarii in strada a New York Herald Tribune,a se vedea Jim Jarmusch in ..cam tot ce regizeaza, etc).Filmul a fost condamnat de catolicii din faimoasa Legiune a Pudorii (Legion of Decency). Probabil prea mult teribilism pentru standardele morale...
Autorul colanei sonore este Martial Solal. Iata deci o mostra de jazz asa cum numai francezii il pot intelege.

"It's sad to fall asleep. It separates people. Even when you're sleeping together, you're all alone. "

In the Heat of the Night (1967)
In mare parte acesta are coloana sonora asigurata de Quincy Jones, insa isi fac simtita prezenta si Ray Charles,Gil Bernal si Glen Campbell ; preferinta personala : Boomer & Travis -"Foul Owl".
Filmul este uneori clasificat drept rasist, insa facand abstractie de cateva de cateva "n-words" nu prea e credibila aceasta caracterizare. Mai ales avand in vedere ca personajul lui Sidney Poitier este singurul inteligent in orasul acela cu politisti (or as the black man may put it : crackers) care acopera toate ideile preconcepute despre politisti care au existat vreodata(portret-robot: gras, lenes, insensibil, mesteca guma intr-un sictir aproape dureros ,transpira abundent, este obsedat de femei, uraste politistii din alt teritoriu care se amesteca in treburile locale si asa mai departe).

Elogiul celor fara de casa. Ironweed.

Inspirat de romanul lui William Kennedy, aparut in 1983 si premiat cu Pulitzer ulterior, filmul a vazut lumina zilei in 1987 sub regia lui Hector Babenco.
Titlul in sine este numele unei plante salbatice (Vernonia altissima), usor de remarcat datorita culorii purpurii. Un fel de metafora a ceea ce avea sa vina.

Cineva spunea ca acesta e cel mai depresiv film pe care l-a vazut vreodata. E cu siguranta printre.
Toate personajele astea au o poveste. Iar aici nu se mai aplica faimosul dicton din Filantropica "Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomana". Aici ai ce spune si tot nu primesti pomana.
In primul rand :Jack Nicholson in rolul unui vagabond bantuit de remuscari din doua directii : un copil care i-a murit mic fiind si anumite persoane care au murit intr-o rascoala in care el a avut rol insemnat. Desi are posibilitatea de a se intoarce la o familie care l-ar primi oricand, alege sa nu o faca. Pastrarea acestui stil de viata este un fel de autopedeapsa pentru greselile pe care le-a facut/ considera ca le-a facut.
In al doilea rand: Meryl Streep intruchipeaza o femeie sensibila insa resemnata, care din cand in cand isi mai permite sa viseze la ceea ce a fost odata, exersand talentul muzical printre boschetari cu interese sau printre oameni care o privesc cu imensa sila. Intradevar trista scena in care femeia se vede nevoita sa-si petreaca noaptea intr-o masina inconjurata de personaje libidinoase si desprinse parca dintr-un teatru grotesc.
E trist insa e ca acest grotesc e si plauzibil. Actiunea filmului e plasata in timpul Marii Crize Economice si ar mai putea adauga cineva "vagabonzii lor nu sunt ca ai nostri, sunt la un alt nivel". Nu este neaparat asa, toti au o poveste in spate, indiferent ca ea este mai mult sau mai putin interesanta . Unii s-au nascut pur si simplu saraci, altii au devenit, insa filmul neglijeaza aproape complet latura materiala a fenomenului de "homeless" si insista pe cea morala.
Foarte inspirata interventia lui Tom Waits in film , ca de obicei in roluri care ii completeaza foarte bine personalitatea.

Distractie fara limite

De-a lungul timpului au existat destule incercari de schitare a situatiilor de "distractie", in sensul unui mediu specific acestei activitati.
Si nu distractie din categoria "soft"( tras la tinta, mers cu trenuletul suspendat,muzica, antren), ci din categoria "hard" (alcool, droguri,sex , plus cateva activitati ilicite facute ostentativ).
Petrecerile cu droguri nu sunt un lucru nou. Filme ca Reefer Madness(1936) ilustreaza un mediu care transforma comportamentul tuturor. Bineinteles, acolo petrecerea e aratata ca fiind ceva malefic, care "distruge spiritul" si te "indeparteaza de la calea cea dreapta", cum ar zice un bun crestin. Era situatia in care orice baiat ascultator si exemplar la invatatura era capabil sa intre singur in camera cu o femeie (!!!) si confuz fiind ,sa impuste din greseala pe cineva. O petrecere este de fapt o betie temporara in care nu numai alcoolul contribuie, ci si muzica sustinuta, multimea de oameni, si totul la o viteza care sa suprime macar intr-o mica masura interventia protectoare a ratiunii.
Distractia poate fi si un calatorie initiatica . Cum ar fi in Detroit Rock City , unde patru pusti trec prin tot felul de situatii ca sa ajunga la concertul idolilor lor , cei de la Kiss.La sfarsit fiecare dintre ei gaseste curajul de a face ceea ce nu indraznea sa faca la inceput.
Regizorul Gregg Araki parea a se fi specializat in acest gen de filme pana sa faca Mysterious Skin.
The Living End (1992),Totally F***ed Up (1993),Nowhere (1997),The Doom Generation (1995) sunt destul de explicite. Fara a avea vreo extraordinara substanta , calitativ vorbind, ele trebuie luate ca atare : filme-experiment cu situatii limita si teribilism la cote ridicate.

The Doom Generation , cu sloganul "Sex.Mayhem.Whatever." a cuprins macar partea esentiala de "fie ce-o fi" . "Fara atentie la consecinte" e o parte esentiala a detasarii. Filmul pare de prost gust, insa partea de experiment spune ca nu trebuie sa gandesti prea mult cand il vezi. Doar sa observi. Nu se doreste a avea o esenta moralista si nici nu cuprinde vreo transformare esentiala de tipul inainte/dupa.

"I love you" can mean a lot of things... like "you'll do 'till someone better comes along," or "I can't describe how I really feel but I know that I'm supposed to say this," or "Shut up, I'm watching TV."

Un alt gen de experiment este cel propus de Marco Ferreri in La grande bouffe (1973)[The Big Feast], tradus la noi mult mai expresiv "Marea crapelnita". Intr-o vila situata departe de aglomeratia citadina, cativa prieteni pregatesc o adevarata orgie cu mancare si prostituate. Ei au ca scop "sa manance pana mor". La propriu. Singurul lucru finut in acest film e reprezentat de preparatele culinare rafinate.
Tot in categoria experiment se poate include si filmul-soc al lui Pasolini, Salò (1975), unul dintre cele mai deranjante filme vazute vreodata, daca nu chiar cel mai deranjant. Cateva personaje iau ostatici baieti si fete pe care ii folosesc dupa bunul plac -plac erotic, desigur. Pentru ca filmul este atat de bine realizat, faptele tulburatoare la vedere au un impact mult mai mare. Nu stiu cat este vorba aici de morala de stapan in satisfactia de a vedea propriile fantezii erotice implinite de sclavii tai , dar mai importanta este pervertirea lor . Viziunea ta asupra placerii devine incet si viziunea lor. In nici un caz hedonism rafinat...

OZ.

[material realizat in colaborare cu endemic]

*bimbam*
Oz este povestea emoţionantă a lui Dorothy ce pleacă prin intermediul unei tornade într-o lume magică. Ajunsă acolo, Dorothy se amăgeşte cu diverse artificii psihologice după care moare. Oz este povestea mea, povestea ta, povestea sistemului pe care NOI îl perpetuăm, povestea diferenţei între om şi animal.

*bimbam*
Asta-i altă lume, nu-i lumea mea.

*bimbam*
Ziceam că te trezeai în aceeaşi dimineaţă, cu aceleaşi telefoane, cu aceleaşi minciuni şi oameni, cu aceleaşi treburi de făcut ca şi ieri. Ziceam că ieşeai seara p-afară să te întâlneşti cu o gagică mişto, mişto. Ziceam că pe stradă un băiat cu încă trei se-mping în tine, se iau de tine şi tu îi dai unuia un brânci. Băiatu alunecă pe o sticlă de plastic şi, în cădere, se loveşte de un perete şi moare. Să zicem că tatăl lui e un baştan în securitate foarte foarte şmecher, un dezaxat paranoic care caută răzbunarea fiului şi află cine eşti. Ziceam că are martori judecători de partea lui şi mă-ta plânge pe umăru lu tac-tu, că altă alternativă n-are. Ziceam că iei 7 ani pentru omor din culpă şi lumea pe care ai construit-o tu din cartoane nu mai înseamnă nimic. Eee... ce faci?

Nu, nu e Vrajtorul din OZ insa se poate aplica si aici vestita replica "I've got a feeling we're not in Kansas anymore". OZ este cea mai buna creatie cinematografica (fie ea si sub forma unui serial al HBO) pe tema inchisorii. Pentru ca aceasta contine esantion social numai bun de studiat. De studiat si de testat limitele. Se spune ca in armata devii barbat. In inchisoare ce devii? Un om mai bun, ar spune adeptii "teoriei reabilitarii". Cu alte cuvinte, in momentul t0 erai un om rau, iar in momentul t1 esti un om bun. Altii nu cred in puterea vindecatoare a mediului controlat si nu varsa nici o lacrima la povestile cu violatori si criminali in serie ce se apuca de pictat icoane si crosetat macrameuri.
Insa OZ e o poveste completa , cu viziune multilaterala. Nu se concentreaza doar pe un tip uman , ci le acopera in mare masura pe toate. Toate natiile, paturile sociale, religiile , orientarile sexuale .
Ca personaj se remarca Ryan O'Reily , care este descris frecvent ca fiind un Machiavelli contemporan. Nimic mai adevarat. Este personajul cel mai interesant (impreuna cu Tobias Beecher, dar stiu ca unii vor obiecta :p ). Ca orice lucru bun-prea bun ca sa fie adevarat- serialul a fost intins pe 6 sezoane , ceea ce face ca sfarsitul sa fie putin telenovelistic.
De asemenea , replicile naratorului (la randul sau un detinut in Emerald City, Augustus Hill), sunt veritabile extrase din intelepciunea populara, in plus cu o mica slefuire filosofica.

So, what have we learned? What's the lesson for today? For all the never-ending days and restless nights in Oz? That morality is transient? That virtue cannot exist without violence? That to be honest is to be flawed? That the giving and taking of love both debases and elevates us? That God or Allah or Yahweh has answers to questions we dare not even ask? The story is simple: a man lives in prison and dies. How he dies? That's easy. The who and the why is the complex part. The human part. The only part worth knowing... Peace.

Despre ura

Ura are diferite posibilitati de exprimare , insa aici vreau sa vorbesc despre o forma a ei evidenta , manifesta, si anume ca studiu de caz fenomenul neonazismului.
Avand la activ cateva filme si documentare pe aceasta tema , nu se poate sa nu observi anumite stereotipii, prejudecati , precum si o incercare demna de Freud de a sonda psihicul acelor "oameni rai".

Despre American History X s-a tot vorbit. O reprezentare fidela a neonazsimului nu e. Atinge puncte esentiale insa (tot explorarea psihologica de care vorbeam e in prim plan). Influenta mediului si mai ales a mediului familial , teama de corupere a valorilor stramosilor ("the Founding Fathers").
Ceea ce-mi aduce aminte de:
(extras din Bowling for Columbine)

Un alt film pe tema ar fi Romper Stomper , care nu reuseste sa ajunga undeva cu subiectul. Nici psihologic, nici un scop precis, doar Russell Crowe care isi impune autoritatea in orice context. Insa e de apreciat personajul lui care nu are absolut nici o profunzime , nici un indiciu care sa te conduca la motivatia comportamentului. Foarte rar se intalneste asa ceva, pare ca scenaristului nu putea sa ii iasa mai bine nici daca se straduia.
O alta latura a problemei : este imposibil sa fii neonazist evreu? Se pare ca nu , si filmul The Believer - inspirat dintr-o poveste reala, dovedeste aceasta. Ura este revarsata asupra unei religii ale carei fundamente nu le intelegi insa impotriva careia nu poti fi total inversunat. Intelegerea pe cale rationala a religiei este un aspect, implicarea afectiva este cu totul altul. Incompatibilitatea dintre ele e sursa conflictului. Care nu este interiorizat, ci mai mereu pare a se manifesta sub forma unei schimbari majore a societatii. Trebuie sa fii un lider de opinie, o "autoritate carismatica" dupa cum ar zice Max Weber si sa faci ca ideile tale pentru o "lume mai buna" sa se propage .
O relativa noutate in domeniul fictiunii cu neonazisti este This is England , care este insa mai mult un drum initiatic al unul copilas decat ceva cu fundament istoric sau psihologic. Avem parte si de aici de o revenire a unui personaj , ca in American History X, insa aici este situatia inversa . "Good boy gone bad". Un comentariu la acest film are si domnul Oaky.
Fictiunea e fictiune. Insa ce facem daca ne intereseaza cu adevarat fenomenul si dorim o baza de care sa ne fixam reperele?
Pentru distinctia skinhead-neonazi (pentru ca nu sunt intotdeauna egale ) , un documentar este de vazut : Skinhead Attitude . El preia marturiile unor skinheads din mai multe zone (Franta, Germania, Polonia)care doresc sa pastreze radacinile miscarii, precum si latura opusa, neonazi infocati( din SUA si Suedia mai ales) care inca mai viseaza la lumea lor neprihanita si la puritate genetica . Aflam si ca ca exista miscari sociale precum SHARP (Skinheads Against Racial Prejudice ).
Un documentar interesant apartine chiar Viasat History. Nazi America: A Secret History . Iti spune tot ce vroiai sa stii despre cat de puternic a fost partidul nazist(cu transformarile de titulatura de rigoare) si care era relatia lui cu puterea centrala de la Berlin, care au fost liderii sociali ai miscarii (George Lincoln Rockwell ,Matt Koehl fiind poate mai de notorietate) si nu in ultimul rand povestea ultimului mare fenomen cultural-ideologic. The Turner Diaries.
A devenit a doua carte din domeniu ca influenta dupa Mein Kampf, desi in acest caz e vorba de o fictiune. A fost insa indeajuns pentru a provoca o serie de "nelegiuiri" facute dupa matricea evenimentelor din carte,lucru care s-a intamplat si cu alte scrieri inspirationale (vezi Fight Club).

Good Bye Lenin!

Auf Wiedersehen utopischer Sozialismus!
Filmul german al lui Wolfgang Becker din 2003 este o combinatie binevenita de dramatic si comic. Pentru prima data a subliniat cineva nu partea victorioasa a daramarii zidului Berlinului (cu toata simbolistica implicita), nu tragedia sfasietoare a impartirii teritoriale (dar si ideologice) fortate , ci cum percepe efectiv omul schimbarile.
O parte din nuantele acestei povesti sunt surprinse si in Hedwig and the Angry Inch , desi pe cu totul alt ton.
The search for my other half on my side of The Wall had proved futile.Might he be found on the other?But how to get over? People died trying.Such were the thoughts flooding my tiny head,on the day that I was sunning myself...in an old bomb crater I had discovered near The Wall.I am naked,face down on a piece of broken church, inhaling a fragrant westerly breeze,my God, I deserved a break today.[...] I like Gummi Baerchen.

Tema principala a filmului: Regasirea linistii sufletesti a familiei dezbinate? (cu o candoare de Surprize Surprize) Hmm..nu. Drama unei femei cu sanatatea precara? In plan secundar. Tema schimbarii e clara inca din titlu. Insa cum se face ea ramane de vazut. "Occidentalismul" este caracterizat si de altceva in afara de zeppelinele cu reclame care zboara prin oras, afisele cu Coca Cola, Burger King si castraveti murati din Olanda .Monopolul industrial intretinut de stat in socialism reusise sa dea cetatenilor un sentiment de apartenenta la marca. Eram toti la fel si marfa era numai a noastra, facuta doar pentru noi "din suflet".
Filmul nu este agresiv la adresa socialismului (care oricum, in mainile lui Lenin pornise de la deviza "pace paine si pamant", aceste trei elemente parand un fel de Sfanta Treime a traiului uman).
Pe langa ridicolul dat de discursurile fara continut, cantecele pionierilor si febrilitatea membrilor de partid, oamenii credeau in esenta doctrinei, in ceea ce ar fi putut fi. Pentru ca vorbim in primul rand de o doctrina bazata pe solidaritate("fiecaruia dupa nevoi", afirmase Marx despre distributia averii). In practica si-a demonstrat esecul, datorat mai ales lipsei de constientizare ca egalitatea e un deziderat fortat, nenatural.
(Dupa cum bine zicea domnul Mises in eseul sau Egalitarianism as a Revolt Against Nature )

Iar finalul filmului este edificator
"She's up there somewhere now. Maybe looking down at us. Maybe she sees us as tiny specks on the Earth's surface, just like Sigmund Jähn did back then. The country my mother left behind was a country she believed in; a country we kept alive till her last breath; a country that never existed in that form; a country that, in my memory, I will always associate with my mother. "

Sa fie muzica (2)

Inca un rand de interventii muzicale.

1. Joy Division- Atmosphere

Desi Trainspotting a ramas celebru pentru alte cantece precum Underworld- Born Slippy , Iggy Pop- Lust for Life, sau Lou Reed -Perfect Day, alegerea mea numarul unu ramane acesta . Joy Division canta un asa-zis "post-punk dark lyricism" ,putin cam "emo" in standardele prezente, insa una peste alta au avut o interventie inspirata in peisajul muzical.
Mai multe creatii Joy Division se gasesc in biografia sub forma cinematografica a lui Ian Curtis , Control (2007). Un film putin dezamagitor , pentru ca alege sa trateze doar doua ipostaze ale solistului , uitand de cea din procesul crearii muzicii.

2.The Drifters- White Christmas

Tot de pe soundtrack-ul Home Alone(1, de aceasta data), care este o sursa perfecta pentru cantece de atmmosfera specifica.

3. Toots& The Maytals- 54-46 Was my Number

Putin reggae extras din This is England, un film recent cu neonazi englezi (nu este cazul sa apara entuziasm aici, filmul acesta merge in atatea directii incat nu spune in final nimic).

4.Tom Waits - I Beg Your Pardon
Interpretarea live se gaseste aici. Tom Waits s-a ocupat in totalitate de coloana sonora a filmului One From the Heart.

5. Counting Crows- Colorblind

O balada sensibila din Cruel Intentions.

6.James Taylor- Fire and Rain

Preferata familiei neconventionale din Running on Empty , care nu ezita sa-si transforme viata intr-un musical ori de cate ori simtea nevoia.

7.Frank Sinatra- I Won't Dance

Pe asta dansa Mel Gibson in What Women Want
"There's Way too much estrogen on television these days.And as we all know,the perfect antidote for estrogen...is Frank."

8.Dick Dale- Misirlou

Pentru unii va fi probabil o surpriza sa afle ca nu Black Eyed Peas au compus cantecul asta. Pulp Fiction l-a facut celebru.

9.Kool G Rap - OZ theme

Pentru cine inca mai viseaza tema de la inceputul fiecarui episod din OZ - Federal Prison.

10.Thin Lizzy- Jailbreak

Am ales Jailbreak din Detroit Rock City, desi nu este neaparat reprezentativ pentru acest film in care apare in proportie covarsitoare Kiss . Un film de voie buna , pentru rebelii din noi.

Sa fie muzica.

Filmele raman in memoria colectiva nu numai prin povestile lor, ci si prin fondul sonor care creeaza si sustine atmosfera.
O mica selectie personala:

1. Pink Floyd - Cymbaline

De pe coloana sonora a filmului More regizat de Barbet Schroeder in 1969 , o poveste cu pretentii hippie despre droguri. Foarte deprimant de la inceput pana la sfarsit (nu in sensul ca insufla repulsie fata de droguri si determina pocainta, nicidecum).Dar e o actiune lenta si plina de capricii greu de suportat. Nu a facut decat sa imi intareasca impresia ca Pink Floyd e muzica perfecta pe fundalul careia se poate droga cineva. Cat de poate de obiectiv vorbind.

2. Charles Trenet - La mer

Charles Trenet are multe cantece frumoase , insa acesta se potriveste perfect starii din The Dreamers , si mai specific scenei respective. Cine zice ca muzica veche nu mai are nici un farmec este un om trist.

3. Stephen Trask- The Origin of Love

Hedwig and the Angry Inch are o coloana sonora per total interesanta( neasteptat pentru un film cu o astfel de tema) , insa cantecul acesta are si o poveste , el constituindu-se intr-un fel de cosmogonie si ontogeneza care explica sentimentul ciudat de iubire.

4.The Pixies - Where is my Mind

Interesanta alegere pentru finalul din Fight Club, potrivita oarecum scenei de distrugere si autodistrugere , insa oricum una din favoritele mele dintotdeauna de la The Pixies.

5. Mirwais- Disco Science

Cine isi aduce aminte scena cu cursa de iepuri din Snatch isi aduce aminte cu siguranta si de fondul sonor. Inspira foarte multa forta si am vazut oameni miscand pe ritmurile ei parti ale corpului despre care nici nu stiam ca se pot misca.

6. Bobby Helms- Jingle Bell Rock

Una din clasicele Craciunului , aparuta (unde altundeva) in Home Alone (2).
Perfecta pentru atmosfera de sarbatori de iarna , american style.

7.Gene Kelly- Singing in the Rain

Da, face parte din musical-ul omonim in varianta originala insa.. cine poate uita personajul principal din Clockwork Orange cantand asta in timp ce batea , distrugea, si "profita" de sotia unui domn respectabil...

8. Beck- Everybody's Gotta Love Sometimes

Sensibil, incert, la fel ca Eternal Sunshine of the Spotless Mind.

9.Ben Lee - Cigarettes Will Kill You

Face parte din filmul Playing by Heart , o tragicomedie romantica de situatie in care reusesc sa straluceasca doar Angelina Jolie si Ryan Phillippe.

10. Bruce Springsteen - Streets of Philadelphia

Inserat in filmul Philadelphia (cel mai bun al lui Tom Hanks),cu tema tragica si actuala a SIDA.

(va urma)

American History X

De ce este American History X un film genial? Cuvantul genial nu este deloc supralicitat in contextul acesta si se poate folosi "fara teama de a gresi".
Pentru ca are caracter. Nu este nici prea dur (nici nu vreau sa stiu cum l-ar fi conceput Tarantino), nu are nici ton de cult skinhead (din seria "la mine in carier") , si nu este excesiv de moralist/induiosator. Este o poveste despre greselile trecutului care au repercusiuni in viitor, despre cum te straduiesti sa te schimbi insa inevitabilul se produce; mai mult decat atat, se produce nu asupra ta, ci asupra celor care iti sunt apropiati.

Bob Sweeney: There was a moment... when I used to blame everything and everyone... for all the pain and suffering and vile things that happened to me, that I saw happen to my people. Used to blame everybody. Blamed white people, blamed society, blamed God. I didn't get no answers 'cause I was asking the wrong questions. You have to ask the right questions.
Derek Vinyard: Like what?
Bob Sweeney: Has anything you've done made your life better?

Pentru ca are caractere. Edward Norton chiar pare a crede ceea ce spune: discursurile despre imigranti si cum trebuie ei "invatati minte", inversunarea cu care denunta discriminarea pozitiva (cu ceva mostenire paterna de mentalitate), increderea sfidatoare cu care isi marcheaza teritoriul in cartier incercand sa elimine complet minoritatile .Si in ultima instanta dreptatea facuta pe cont propriu, cand face sa para atat de natural sa ucizi.
Etapa inchisorii este destul de realista. In primul rand, o observatie pertinenta:
"Just remember, in here, you the nigga. Not me. "
sau altfel spus "who's the minority now ?.."
Secventa cu sodomizarea este foarte cursiva, pare desprinsa din filmele lui Hitchcock,deoarece poarta o asemanare stranie cu scena in care Janet Leigh se prabuseste pe podea ulterior injungherii(in Psycho).
Insertiile de replici comice sunt binevenite, ele venind indeosebi din directiile(stereotipurile) "hai sa facem misto de cel gras" ["You know, when was the last time you were able to see your feet? "] si "negrul - un stand-up comedian innascut".
Stilul un pic mai ciudat este dat de Tony Kaye , un regizor putin cunoscut de nationalitate engleza,care s-a ocupat mai mult cu clipurile publicitare. Editarea finala ("the final cut") nu ii apartine lui insa, din cauza unor neintelegeri cu producatorii; acestia din urma impreuna cu Edward Norton s-au ocupat desavarsirea filmului.
Finalul este..putin socant (mai ales daca vizionezi pe la ora 3 in liniste deplina..). Si unii ar zice cu vehementa ca citatul de la sfarsit e prea romantic si moralist.

So I guess this is where I tell you what I learned - my conclusion, right? Well, my conclusion is: Hate is baggage. Life's too short to be pissed off all the time. It's just not worth it. Derek says it's always good to end a paper with a quote. He says someone else has already said it best. So if you can't top it, steal from them and go out strong. So I picked a guy I thought you'd like. 'We are not enemies, but friends. We must not be enemies. Though passion may have strained, it must not break our bonds of affection. The mystic chords of memory will swell when again touched, as surely they will be, by the better angels of our nature.'

Intr-o oarecare masura au dreptate , insa face parte din echilibrul general al filmului. O imagine dura, alta induiosatoare. O asemanare cu viata, care oricum este ambivalenta.
Iar in final, filmul compune o parte dintr-o istorie neoficiala a Americii, o viziune pragmatica a controverselor, a etapelor de tranzitie morala, a posibilitatilor de reabilitare.



analyze and interpret.

Midnight in the Garden of Good and Evil

Filmul pare un pic suprarealist si cel putin bizar , iar la sfarsit cand afli ca este adaptarea unui roman ce reda fapte reale ramai si mai surprins.
Un nouveau riche cu o pasiune pentru obiecte de arta , mecanicul si iubitul sau (pe care il va impusca ulterior ca reactie de autoaparare - sau nu chiar..), un travestit (lady Chablis) cu o personalitate debordanta si aflata la granita dintre bun gust si prost gust , si observatorul intregului fenomen, un jurnalist venit din New York in acest mic orasel potential linistit. Dar nu este nici pe departe asa.
"I've only been here three days and it's just a shooting, but give it time, okay. This place is fantastic. It's like Gone With the Wind on Mescalin. I know you're my agent. Listen to me, they walk imaginary pets here, Garland. On a fucking leash. Alright? And they're all heavily armed and drunk. New York is boring! "

Episodul cu procesul ce stabileste daca a fost sau nu vorba de autoaparare, vinovatia/nevinovatia personajului este destul de plictisitor si oarecum defazat fata de tonul restului filmului. Plus de asta, cuprinde genul de scene pe care le-ai vazut de nenumarate ori chiar si in filmele de pe Pro Tv la ora 20. Ceea ce face ca filmul sa fie interesant este contextul,lumea aceea care cuprinde snobi, rebeli nedefiniti, homosexuali evidenti si unii nu asa de evidenti , practicanti voodoo, totul intr-un oras cu cladiri si peisaje ce amintesc de era coloniala.
Cliseu : limbajul de inalta societate presarate cu multe cuvinte in franceza
Exact cum ar aborda situatia si un scriitor al carui stil imi place foarte mult ,un francofil declarat , Julian Barnes .

Unele secvente din film duc cu gandul pe piste gresite : doamna care se ocupa cu voodoo parca preconizeaza o actiune de tip The Serpent and the Rainbow (un horror pe tema voodoo, fara a fi de prima clasa insa; tema voodoo ar putea fi mult mai inteligent exploatata ...dar nimeni nu o face ). Nu se materializeaza nimic de genul acesta. Voodoo se manifesta in film doar prin filosofia transmisa
To understand the living, you got to commune with the dead.

Marele merit al voodoo este ca nu priveste moartea ca finalitate, ca pe ceva tragic ce merita deplans. Acest sentiment este transmis si de Midnight in the Garden of Good and Evil. Unele lucruri vin, altele pleaca .Oprire involuntara. Viata merge mai departe.

Angels With Dirty Faces

Isi mai aminteste cineva Home Alone (1 si 2) cand micutul Kevin se uita la televizor la un anumit film si folosea replicile de gangsteri si sunetul de pistoale pentru a speria potentialii raufacatori (sau a lua pizza neplatita..)? Filmul in sine nu exista, respectivele secvente sunt de fapt create pentru Home Alone, ca apartinand unui anume "Angels with Filthy Souls". Inspiratia a fost Angels With Dirty Faces , un clasic film noir aparut in 1938 .
Michael Curtiz dovedeste ca este un "transplant" reusit al Hollywoodului(el a activat mai intai in Ungaria, tara sa natala): este unul dintre regizorii care au indeplinit atat criteriul "calitate" cat si "cantitate". Cea mai cunoscuta realizare a sa : un mic film numit Casablanca ...
Figura lui James Cagney a devenit etalonul baietilor rai din filmele cu gangsteri. Mai trist este ca nimeni nu pare in prezent a detine expresivitatea lui. Impune respect, pare a fi un om bun cu intentii rele care nu face decat sa "se descurce" in viata cum poate. Ca toata lumea,nu? Este rau sa platesti un grup de copii care te admira si si-au facut chip cioplit (metaforic vorbind, bineinteles) sa ajute la indeplinirea intereselor tale ilicite?
Prietenul din copilarie al eroului nostru ,intre timp devenit preot (Father Jerry), crede ca da. Intervine dilema morala intre prietenie si binele colectiv. Filosofia utilitarista a preotului prevaleaza . "Bine" inseamna "ce este bine pentru cei mai multi".
Father Jerry arata ca viata religioasa nu a sters complet urmele copilariei dure , competitionale , traita alaturi de cel care era pana intr-un punct al evolutiei la fel ca el : "All right, fellas... let's go and say a prayer for a boy who couldn't run as fast as I could."
Se porneste in copilarie de la acealesi valori, de la acelasi mod de a trai si a gandi lumea. Dupa trecerea anilor incercarea de a conserva o relatie poate fi o lupta pierduta. Mandria personala, dreptatea aplicata indiferent de sentimente, schimbarea radicala a stlului de viata sunt numai cateva dintre motive.
Cat despre personalitatea lui James Cagney:
Steven Seagal, Jean Claude van Damme,Sylvester Stallone, Arnold Schwarzenegger ar putea numai sa viseze la acest gen de rautate eleganta.