sâmbătă, 21 iunie 2008

Dead of Night

Ce face ca un film de "groaza" sa fie reusit nu este actiunea liniara sau prelungirea la extrem a elementelor ce constituie intriga (paienjeni uriasi, sange in valuri, sadici macelari, monstruleti cu intentii rele, si exemplele pot continua)...

Un efect mai finut se obtine cu povestiri in rama si incertitudinea real/ireal.
Poate ca sunt invechite si repetitive aceste povestiri de groaza insa au un farmec aparte . Pe undeva aduc aminte de stilul marilor clasici ai genului horror (si nu ma refer aici la colectia cat de cat noua Masters of Horror ). Nu neaparat Poe, pentru ca era mai dramatic, dar sa zicem William Makepeace Thackeray, Henry James, Joseph Sheridan Le Fanu, Montague Rhodes James.

Povestile care sunt incluse in film sunt destul de lejere. Cea mai cunoscuta si dezbatuta ramane cea cu ventrilocul care ajunge sa fie dominat ca personalitate de papusa sa incat ajunge chiar sa ii preia vocea ( e o nota de Psycho aici..).

Si bineinteles eterna dilema asupra sanatatii mintale a ventrilocilor, cat de reala e dedublarea personalitatii, daca personalitatea data papusii reprezinta o justificare a unor actiuni pe care manuitorul ei nu le-ar face el insusi. Nici macar nu trebuie sa faca ceva iesit din comun ca sa sperie, trebuie doar sa fie ei insisi pentru ca e al naibii de ciudat ce se intampla acolo oricum. Papusa Chucky nu este nici pe departe la fel de infioratoare ca acele dummies cu privirea larga si rautacioasa.
Oricine poate pretinde la un moment dat ca a fost subiectul unei intamplari pe care nu o o poate explica stiintific, rational. Probabil ca depinde si cat de mult iti doresti sa crezi . Uneori nu este prea placut sa stii ca totul are o explicatie stiintifica.
Cat despre real si fantastic, tocmai pe granita dintre ele se bazeaza si Dead of Night . Personajul care declanseaza actiunea , cel care incita lantul de povestiri prin marturisirea propriei senzatii tulburatoare de déjà vu , este cel care incheie circular actiunea. Si parea cel mai vulnerabil dintre toti , nu..?

joi, 19 iunie 2008

De ce sunt dubioase filmele romantice

Un film romantic dar nu siropos pare un vis frumos.
Insa oricat de nerealist ar fi subiectul , un impact psihologic tot exista. Te uiti la film pentru ca da, nu se intampla asa ceva in viata reala ,dar ar fi frumos daca s-ar intampla.

Intr-o ordine oarecare:

A Lot Like Love
E dragut sa te gandesti ca poti iubi pe cineva si peste 2 ani, si peste 7 ani , chiar daca nu esti nici macar in aceeasi localitate cu el. Dar cat iti trebuie sa-ti dai seama de asta ?

Just Friends
Se pare ca baietii se tem de "blestemul" ca o fata sa ii considere doar amici.
Dear Jamie, When we're together, I feel like we're not in high school, but in our own little Chris and Jamie world. Whether we're watching 'Party of Five' or practicing our cheers, I feel like I can just be myself. Jamie, we've been friends for a really long time, but I want to be more than that. Hoping to be your boyfriend... Sincerely, Chris Brander. BFF!

Morala filmului e sa fii tu insuti, fata oricum vroia mai mult de la tine la randul ei. Insa scena finala este de-a dreptul declansatoare de dat palme peste fata : o fetita si un baietel dintre care unul duce mai departe blestemul de a fi considerat "doar prieten".
Si oare in cate filme mai trebuie sa vedem cum cei care in liceu erau grasi, cu aparat dentar si haine urate sunt in prezent adevarate "bunaciuni"?

Pai..inca unul cel putin:

She's All That
Unul dintre smecherii liceului face un pariu ca o poate "face frumoasa" pe o fata deloc preocupata de acest aspect. Bineinteles ca se indragosteste de ea si se intoarce impotriva anturajului. Ce e mai ciudat in filmul acesta e ca ideea lor de transformare urat/frumos inseamna sa renunti la ochelari si la parul prins in coada. Cam atat, amuzant e ca fata era frumoasa oricum.

Boys and Girls , inca un film care trateaza granita fina intre prietenie si iubire.
Sweet Home Alabama
O alta poveste despre oameni care au uitat de unde au plecat (a little redneck town...) si care revin cu picioarele pe pamant,
la iubiri vechi si "sanatoase".

Dupa critica e cazul sa urmeze si preferinte personale in domeniu:

Before Sunrise
si
Before Sunset
Puterea filmului e data de conversatiile spirituale ale protagonistilor . Atitudinea specific franceza face diferenta.
Celine: An imperialist country can use that kind of thinking to justify their economic greed, you know. I - human rights...
Jesse: Is there any particular imperialist country you have in mind, there, Frenchie?
Celine: Mmm, no, not really...
The Painted Veil
Surprinzator de original , mai ales pentru un film aparut in 2006.
Reusita consta si in faptul ca actiunea nu se sprijina doar pe relatia dintre cei doi.

Playing by Heart

marți, 17 iunie 2008

Slavoj Zizek's "The Pervert's Guide to Cinema"


[documentar]

Nu este un ghid al filmelor erotice din istoria cinematografiei , ci o explorare psihanalitica a diferitelor scene si a semnificatiilor lor adanci (freudiene in mare parte , de unde si justificarea titlului).

Acest Slavoj Zizek abordeaza teoria filmului dintr-o perspectiva umana : psihologica, sociologica, filosofica.Istoricul intereseaza mai putin in momentul de fata.
Anumite scene sunt celebre chiar si printre cei mai putin pasionati de cinematografie.
Insa majoritatea prefera sa se gandeasca la valoarea scenei in sine, fara sa ii analizeze substraturile sau sa faca din detalii o obsesie.
Domnul Zizek pune problema la modul "ce semnificatie psihologica denota". Si bineinteles ca majoritatea raspunsurilor par a se regasi in sexualitate.
Sursele cele mai prolifice pe care le are sunt filmele lui Hitchcock si ale lui David Lynch. Avem Psycho, The Birds, Vertigo pe de o parte, Mulholland Drive, Lost Highway, Blue Velvet pe de cealalta parte.

Uneori analiza minutioasa este obositoare. Se strica farmecul scenei ca valoare intrinseca, exista riscul sa inventezi sensuri la care mai mult ca sigur nu s-a gandit nici scenaristul nici regizorul... si probabil ca mai sunt si alte argumente.
Insa abordarea lui Zizek trebuie privita ca pe o provocare.
El ia in calcul aspecte cum ar fi:
- semnificatia vocii: "studii de caz" in The Exorcist, The Great Dictator, Dead of Night
- muzica perceputa(macar temporar) ca obiect partial autonom (scena din Mulholland Drive)
- rolul tatalui in dezvoltarea psihologica
- pasivitate vs activitate (chiar si in scenele cele mai socante - a se vedea Blue Velvet, scena Frank&Dorothy)
- inclinatia spre obtinerea satisfactiei din munca bine facuta (scena curatarii locului crimei din Psycho)
- femeia nu exista pe cont propriu. ea este materializarea unor expectatii masculine (aplicatie pe Solaris al lui Andrei Tarkovsky)
- granita fantezie-realitate (Vertigo al lui Hitchcock)
-armonia este doar aparenta (scena de debut din Blue Velvet)
- fantezia la femei vs fantezia la barbati (Eyes Wide Shut)
-curiozitatea faptului ca desi stim ca unele lucruri se vor intampla ,suntem inca surprinsi atunci cand se intampla (Psycho)

sâmbătă, 14 iunie 2008

Crimewave

Ce poate iesi atunci cand isi unesc fortele regizorul Sam Raimi (devenit un "household name" abia dupa ce s-a apucat de trilogia Spiderman) si fratii Coen (de data aceasta ambii in calitate de scenaristi)?

Nimic altceva decat o nebunie de o ora si 20 de minute. Stilul fratilor Coen este destul de clar (tehnici asemanatoare se regasesc poate cel mai mult din toata filmografia aferenta in Huduscker Proxy, Barton Fink, chiar si O Brother, Where Art Thou? ) .

Filmul este o parodie de la cap la coada. Cine il vizioneaza nu apuca sa proceseze o secventa , pentru ca urmatoarea o succede foarte rapid. Si mai mult decat atat, totul pare familiar. Parca aduce aminte totodata de sketch-uri din comediile lui Mel Brooks, de film noir (orice film noir), de filme de actiune in care cel bun iese intotdeauna invingator(daa...si se alege si cu fata), de Delicatessen si personajele grotesti de acolo. Macelarul nebun (Clapet)din filmul lui Jean-Pierre Jeunet seamana dubios de bine in gesturi cu exterminatorul corpolent.

Posibil sa nu fie cea mai inteligenta comedie (putin spus).Dar este de apreciat ritmul alert al istorisirii . Nici macar nu conteaza subiectul in sine, ci tocmai detaliile care fac sa merite sa te uiti mai departe pana la marele final.
Banalitatile si cliseele unui basm sunt adunate laolalta : avem o femeie frumoasa care se indragosteste bineinteles de persoana nepotrivita care o face sa sufere/un pampalau cu sufletu curat , neindeminatic la prima vedere dar care se dovedeste un adevarat luptator/ un june prim cam narcisist care desconsidera sexul feminin/ o femeie de casa trecuta de prima tinerete care se indeletniceste cu spionatul vecinilor de la fereastra cu binoclul/ sotul femeii care regreta ziua in care i-a cumparat acesteia binoclul/si nu in ultimul rand doi maniaci in libertate -exterminatori de sobolani si totodata asasini platiti.

"Extermination is not just a business. It's a way of life."

miercuri, 11 iunie 2008

Cand se trage cortina

O selectie personala de secvente ce trateaza tema mortii.

Nimeni nu o spune mai bine ca domnul Edgar Allan Poe.

Masque of the Red Death (1964)
Tema e aproape obsesiva in filmele lui Ingmar Bergman.
The Seventh Seal (1957)

In Wild Strawberries (1957), angoasa mortii se reveleaza prin visul doctorului Isak Borg.


Au existat si incercari de a imagina exact momentul "trecerii" .
Exemplul American Beauty:


Exemplul The Man Who Wasn't There:


Cat de dificila este alegerea modalitatii de a muri?
OZ

Un film elaborat pe tema mortii ii apartine lui Darren Aronofsky - The Fountain (2006). Un film plin de alegorii sub forma de insertii in real.Revolta impotriva mortii merge in paralel cu convingerea "death is a disease. and like any disease, it can be cured".

miercuri, 4 iunie 2008

Wristcutters


Nu este oda sinucigasilor, desi titlul duce cu gandul mai degraba la ceva underground (fie si cu mentiunea "A love story").
O poveste suprarealista in care exista un loc acolo undeva destinat exclusiv sinucigasilor, o lume paralela care nu este cu mult diferita de a noastra.
Cei ce guverneaza se numesc sugestiv (si corect din punct de vedere al conceptului) People in Charge.

Filmul nu este chiar o capodopera ( e si recent[2006], coincidenta sau nu...), insa este de apreciat ca nu aluneca in tendinta de a predica in stil crestin cat de mare este pacatul de a-ti lua viata data de Dumnezeu.
Ce-i drept, exista replici precum
- You remind me of what I was like before my suicide.
- What were you like?
- I was happy...
,care parca urla a "o sa regreti" , dar per total nu e deloc deranjant si nu da sentimentul de impunere.
Ceea ce e foarte important, pentru ca majoritatea oamenilor isi vad subestimata oarecum inteligenta atunci cand simt ca sunt manipulati. Si de obicei simt.
Ca de obicei ,Tom Waits reuseste sa fie interesant si in ipostazele cele mai banale.

Do I look asymmetrical to you?