Este de mentionat ca nu sunt un fan al genului documentar in general. Totusi, povestea etalata pe pelicula de Alexander Nanau este atat de reusita pentru ca, desi este vorba in esenta despre un om al strazii, se concentreaza mai mult pe posibilitatile lui de viitor decat pe drama din trecut. Sigur, Ioan Barladeanu este un om nascut la tara, in judetul Vaslui, complet nemultumit de familia sa si de regimul comunist, cu studii mai degraba din sfera ''scoala vietii''. Abia la 63 de ani apare ocazia de a arata cine este el cu adevarat, intr-un context istoric, economic favorabil si prin norocul de a fi descoperit de oameni care ii pot face cunoscut potentialul.
Aflat in vizita in satul natal, el se intalneste cu rude, cunostinte care par a nu mai insemna nimic pentru el; singurul lucru pe care il scoate in evidenta in mod pozitiv este linistea. Trece si pe la cimitir sa faca un scurt periplu la mormantul parintilor sai si marturiseste ca a incercat sa tina la ei, dar violentele din casa nu i s-au parut niciodata normale. Isi aduce aminte de vorbele mamei sale (''o sa crapi acolo in Bucuresti!'') si constata cu luciditate: ''uite ca eu n-am crapat''.
In documentar mai apar presarate mici observatii culturale ale lui Ion B, care ii mentioneaza in treacat pe Rudolph Valentino, Elia Kazan, Jean-Paul Belmondo, Cehov, sau emite cugetari de genul Ars longa, vita brevis. Detaliile de genul acesta au fost o surpriza placuta, iar realizatorul a stiut sa le dozeze pe parcursul documentarului pentru a nu risca sa ii faca personajului o imagine de ''curiozitate ambulanta''.
Ioan B. este o persoana pentru care originile umile nu sunt un impediment, iar modul cum interactioneaza cu lumea straina arata ca poate mediul acela artistic este intr-adevar mediul sau natural. Chiar si abia la 63 de ani.
