''Antichrist'' - Lars von Trier

Filmul din 2009 a reusit sa socheze destul de mult (e vorba de Lars von Trier aici..nu ne asteptam la nimic curat si senin, nu?). Mult mai eficient decat filmele cu pretentii horror, el reuseste sa te debusoleze de la inceput pana la final..incepe in forta, continua sustinut, si se sfarseste la fel de glorios. Si se intampla inca un fenomen: imaginile sunt atat de bine realizate incat reusesti sa te detasezi de fapta ''oribila'' aratata si sa admiri scurgerea lenta a unei picaturi de apa de langa. In privinta atentiei pentru detalii, von Trier este un Tarkovski care stie cand sa se opreasca din contemplat.
In mod cert aici imaginile sunt mai importante decat cuvantul.

La inceput a fost iubirea, detasarea de lumea exterioara si lipsa perspectivei singuratatii.

Apoi durerea, incercarea de a uita, indoielile asupra persoanei iubite si tentativele medicale de reabilitare esuate.

Ce inseamna cu adevarat singuratate? Nature is Satan's church, afirma Ea.

E nevoie de mult mai mult decat tehnici de psihologie avansata ca sa patrunzi in mintea persoanei iubite, iar regulile civilizate s-ar putea sa nu se mai aplice in natura.

...unele lucruri pur si simplu nu pot fi combatute.



O analiza pertinenta a simbolisticii filmului poate fi gasita aici.

(500) Days of Summer

This is a story of boy meets girl. The boy, Tom Hansen of Margate, New Jersey, grew up believing that he'd never truly be happy until the day he met the one. This belief stemmed from early exposure to sad British pop music and a total mis-reading of the movie 'The Graduate'. The girl, Summer Finn of Shinnecock, Michigan, did not share this belief. Since the disintegration of her parent's marriage she'd only love two things. The first was her long dark hair. The second was how easily she could cut it off and not feel a thing. Tom meets Summer on January 8th. He knows almost immediately she is who he has been searching for. This is a story of boy meets girl, but you should know upfront, this is not a love story.

Asa ne introduce in atmosfera naratorul in filmul care va derula cele 500 de zile in care personajul principal a interactionat cu iubirea vietii lui(sau cel putin asa credea), Summer. Era chiar necesar un film romantic inteligent, caci in ultima vreme genul se depreciase semnificativ din cauza comediilor pe banda rulanta cu acelasi final fericit si siropos. Iubirea e complexa, viata e la fel, nu are rost sa simplificam totul ca intr-un basm cu linii clare bun/rau. Poate ca filmul te deprima putin, dar mai mult ca orice te provoaca sa gandesti.
Ce inseamna ca ai gasit o persoana despre care poti spune ca iti poti petrece toata viata alaturi de ea? Dupa cum zice Rachel, fetita precoce din film: Just because she's likes the same bizzaro crap you do doesn't mean she's your soul mate. Strike one. Entuziasmul te poate cuprinde cand gasesti o persoana care iti impartaseste pasiunile, dar nu e de ajuns si uneori nu e nici necesar. Pana la urma nu stai cu cineva care e amicul tau de la clubul de sah.
Este posibil sa dezvolti o obsesie pentru o persoana crezand ca ai ratat sansa vietii tale? Desigur: Tom, I know you think she was the one, but I don't. Next time you look back, I think you should look again.
Strike two. Cand oamenii se ''indragostesc'' au tendinta sa vada doar calitatile persoanei sau doar partile bune din relatia respectiva. Insa uita un lucru: iubirea nu exista fara reciprocitate. Daca te-ai chinuit singur sa construiesti ceva frumos, probabil ca vei fi putin dezamagit si contrariat de faptul ca nu ti-a reusit.

Si ceea ce mai transpare din film este faptul ca nu e de ajuns sa spui ca ''suntem doar prieteni'' cand arati prn comportamentul tau altceva; dupa cum nu e de ajuns sa faci un pact de tipul ''ne petrecem timpul impreuna, dar nu o sa ne indragostim unul de altul,ok?''. Asuma-ti responsabilitatea pentru sentimentele tale.

O mostra din soundtrack-ul inspirat al filmului:

The Clash - Train in Vain

Carrie (1976)

Nu sunt un fan al genului horror si am mai spus asta cu ocaziile anterioare. Foarte rar se gaseste ceva care sa te sperie cu adevarat, si atunci cand se intampla, are aproape aceeasi probabilitate cu momentul in care telefonul care suna in miez de noapte te face sa tresari. Am vazut de toate. Clovni, ventriloci (desi Dead of Night are farmecul lui..), macelari psihopati, adulti ramasi cu sechele din copilarie, creaturi fantastice, si mai ales sfidatori ai mortii. Realizatorii de filme ating ei o coarda sensibila aici: ce ne sperie pe noi chiar mai mult decat moartea? reversibilitatea ei, desigur. Reincarnarea in forme dragalase in aparenta diabolice in esenta (de exemplu criminalul cu sufletul prins in papusa Chucky), posibilitatea de a te tari efectiv intr-o tentativa de existenta in care singurul scop sa fie razbunarea sau intelegerea a ceea ce ti s-a intamplat inainte sa mori si, cea mai si cea mai oribila perspectiva, sa fii urat i.e. sa arati ca un cadavru viu.

Filmul din 1976 facut dupa scenariul lui Stephen King se joaca cu multe idei.
Avem pe de o parte ideea religiei practicate in mod abuziv si cum rugaciunile, citatele din Biblie si statuetele cu Iisus pot parea mai malefice decat orice altceva. Pledez pentru mama lui Carrie ca fiind personajul cel mai terifiant de acolo. In mod special pentru prezenta scenica si pentru fervoarea cu care isi spune cuvintele ( mai jos doua citate elocvente).

''And God made Eve from the rib of Adam. And Eve was weak and loosed the raven on the world. And the raven was called sin. And the first sin was intercourse. The first sin was intercourse.''

''I should've killed myself when he put it in me. After the first time, before we were married, Ralph promised never again. He promised, and I believed him. But sin never dies. Sin never dies. At first, it was all right. We lived sinlessly. We slept in the same bed, but we never did it. And then, that night, I saw him looking down at me that way. We got down on our knees to pray for strength. I smelled the whiskey on his breath. Then he took me. He took me, with the stink of filthy roadhouse whiskey on his breath, and I liked it. I liked it! With all that dirty touching of his hands all over me. I should've given you to God when you were born, but I was weak and backsliding, and now the devil has come home. We'll pray.''

Apoi avem a face cu o fata retrasa, bataia de joc a tuturor smecherilor de liceu, care are puteri telekinetice(inca un semn ca e plina de pacate, dar acum se poate apara... ). Si se apara, praise Jesus, cu prisosinta in cadrul evenimentului unic in viata numit Balul de Absolvire.Carrie e doar o fata cu aspiratii la normalitate, ne sugereaza scenariul. Citeste pe ascuns sfaturi de machiat, se uita pe furis la un baiat, sesizeaza din ce in ce mai puternic lipsa de logica a mamei sale si a tuturor bolboroselilor religioase. Si are parte de acceptare intr-un final, pana la un punct.
Caci exista ceea ce se poate numi ''picatura care umple paharul'', sau in cazul acesta ''o farsa prea mult''...