I think about Dean and I know Dean he wouldn't care/ If I was Dean I know there'd be somebody there/ And I just wanna be James Dean/ For a day...

James Dean incepe sa fie uitat. S-au dus vremurile in care adolescentii se imbracau ca el, fumau ca el, conduceau masina precum el. Ideea de rebel asa cum era ea conceputa in anii '50 poate fi rezumata in doua imagini : James Dean plimbandu-se cu tigara in gura si mainile in buzunar prin oras si James Dean la volanul decapotabilei sale intr-o pustietate trista.
Bineinteles, mai e si imaginea lui Marlon Brando pe motocicleta in The Wild One(imagine imitata de nenumarate ori, chiar de bunicii nostri in tinerete desi ei nu erau tocmai conectati la noutatile hollywoodiene, ceea ce spune multe despre amploarea fenomenului), insa aceasta este alta poveste.
Se spune de altfel ca James Dean a incercat sa il imite pe Brando in multe privinte.
In primul rand stilul deosebit de a interpreta si atractia pentru caractere tulburate.
Exista o parere destul de raspandita cum ca Dean ar fi supraevaluat. Intr-adevar, exista multe dubii care planeaza asupra calitatii unui actor ori de cate ori acesta moare timpuriu. Oare nu cumva oamenii sunt orbiti de tragedie in sine si tind sa acorde interpretarilor sale mai multa valoare tocmai pentru ca importanta acestora consta in timpul scurt si pretios pe care spectatorii l-au impartit cu acea persoana?
Este destul de tentant un raspuns afirmativ la intrebare, insa este putin probabil ca atat de multa lume sa sa insele in acelasi timp. Chiar acum circula o petitie pe internet prin care se doreste ca Heath Ledger sa primeasca un Oscar post-mortem pentru rolul lui Joker din Dark Knight...

Doar trei filme au ramas ca mostenire.
East of Eden (1955),Rebel Without a Cause (1955)si Giant (1956) .
Si desi Rebel Without a Cause este mai mult decat vehiculat si adulat de generatii intregi, iar Giant este deja un clasic premiat, consider ca East of Eden este cel care ii face cinste cu adevarat.
Giant este mult prea mult centrat pe personajul lui Rock Hudson si pe transformarile cuplului si ale vremurilor pentru ca acel Jett Rink sa mai insemne ceva. Adica altceva in afara de a reprezenta un nouveau riche texan si de a contrasta cu Benedict in viziune.
Jim Stark era complex,inocent in esenta si dur in exterior , dar actiunea era canalizata mult prea mult intr-o singura directie. Filmul doreste cu orice pret sa demonstreze ca lucrurile in contextul rebeliunii merg rau in mod necesar si ca uneori e prea tarziu sa mai faci ceva oricat te-ai stradui.
Ceea ce nu e realist.
Impersonandu-l pe Cal Trask in East of Eden , James Dean reusesta sa impresioneze. In acea familie , el este singurul care alege sa ia 'o alta cale'. Duce cu gandul intr-un fel la Niculae din Morometii prin amestecul de sentimente ura/admiratie fata de tatal sau, insa personajul nu merge in aceeasi directie.

"Man has a choice and it's a choice that makes him a man."

Iar James Dean a facut propriile alegeri pas cu pas, pana la final.

Scoala ca loc mai putin traumatizant

Filmele abunda in general in detalii cu traumele pe care scoala le-a lasat de-a lungul timpului asupra psihicului omului (de rand, de elita, indiferent). Profesori nedrepti, stigmatul tocilarului care nu stie niciodata ce vrea cu adevarat (inca nu a inteles ca se poate sa inveti bine si fara sa ai perspective inguste in celelalte domenii), ratatul vesnic terorizat de school bullies (filmul Bully este destul de edificator,fiind inspirat si din fapte reale), liceanul de rand care viseaza in secret la sefa majoretelor iar in final realizeaza ca singurul motiv pentru care o dorea atat langa el este ca ii dadea intr-un fel valoare, il salva de anumite insecuritati asupra propriei persoane.
Si exemplele pot continua.

Am ales doua filme (preferinte personale) in care scoala e prezentata ca un loc in care iti faci prieteni pe viata si din care ramai cu ceva ca experienta si cunostinte.
Nu este vorba atat de volumul de informatii, ci cum stii sa folosesti acele informatii.
Filmele sunt idealiste in esenta,cu elevi care recita poezii cu patos, care au parte de conversatii provocatoare intelectual ... iar putin idealism nu strica niciodata.

Dead Poets Society (1989)

Pare la prima vedere mai mult un one-man-show in care profesorul este in centrul atentiei.Apreciat de toti elevii, aparat ori de cate ori e nevoie, cu initiative extra-scolare...(cu sfaturi de viata precum "Sucking the marrow out of life doesn't mean choking on the bone.").
Insa grupul de prieteni merita observat pe cont propriu.Faptul ca se aflau intr-un colegiu exclusiv masculin ii facea sa astepte cu ardoare aprofundarea relatiilor cu fetele,intr-un sens in care ele erau idealizate aproape pana la nivelul din poeziile studiate.

The History Boys (2006)
In centrul actiunii sta si de data aceasta influenta benefica a unul profesor cu o abordare liberala.

"The best moments in reading are when you come across something - a thought, a feeling, a way of looking at things - that you'd thought special, particular to you. And here it is, set down by someone else, a person you've never met, maybe even someone long dead. And it's as if a hand has come out, and taken yours."

Sunt interesant de urmarit replicile istete care se succed cu rapiditate in timpul cursurilor, si in mod special lectia de limba franceza bazata pe improvizatiile elevilor.