Cand viitorul NU suna bine. Sentimentul de ratare

Fiecare are o anumita imagine in minte referitor la a ceea ce inseamna sa fii "un ratat", iar imaginea aceasta este cu atat mai dureroasa cu cat o proiectezi asupra propriei persoane.

Filmele au tratat atat notiunea de ratat in cariera , cat si de ratat in viata personala , insa cele doua sunt de cele mai multe ori legate.
Clerks (1994) a fost o exagerare , desigur; insa spre sfarsit , dincolo de replicile rapide , ironice, si transante (un fel de metoda socratica aplicata in discutii triviale) vezi si problema serioasa din fundal.
Si deloc surprinzator, luciditatea vine dupa o serie intreaga de mici distractii si dupa o cearta in care fiecare este cat se poate de sincer.

"Jesus, you overcompensate for having what's basically a monkey's job. You push fucking buttons. Anybody can waltz in here and do our jobs. You-You're so obsessed with making it seem so much more epic, so much more important than it really is. Christ, you work in a convenience store, Dante! And badly, I might add! I work in a shitty video store, badly as well. You know, that guy Jay's got it right, man. He has no delusions about what he does. Us, we like to make ourselves seem so much more important than the people that come in here to buy a paper, or, god forbid, cigarettes. We look down on them as if we're so advanced. Well, if we're so fucking advanced, what are we doing working here? "

Oare cati amatori de filme cu hermafroditi angajati in magazine alimentare pot construi astfel de argumente retorice in viata reala?

Este posibil ca oamenii sa incerce sa scape de sentimentul de ratare prin acceptarea chiar si a unei metode radicale de a-si schimba viata, fara a se gandi la consecinte cu simt de raspundere.
Ideea aceasta a fost exploatata de exemplu in Ed tv (1999). Protagonistul este tot un angajat al unui magazin de inchirieri video( e ceva cu slujba asta, prea toata lumea o da ca exemplu la slujbe penibile...)

"I like my job...I mean I'm doing all right. I'm not sure how long I want to stay there, you know... I mean, I'm thirty-one... I'm not sure I want to be a video store clerk when I'm forty... Of course, I didn't expect to be doing it 'til I was thirty-one, either.But... you know I'm... keeping my options open."
Si cum iti poti schimba mai brutal situatia decat lasand un post de televiziune sa faca un reality show din viata ta de om simplu?

Un spectacol de slujbe minore se gaseste si in comedia Friday (1995). Amuzant este mai ales modul pasionant in care tatal lui Craig isi descria slujba (hingher):
"I grab a dog, and I choke him, and I kick the shit out of him, and all day long, my foot up a dog's ass! Just bang, bang, bang up his ass! That's my pleasure! "
Spre oripilarea fiului sau, care nu se simte deloc atras de oportunitatile de cariera ale cartierului.

Exemplele de mai sus se refera la ratare strict corelata cu natura slujbei. Se poate spune ca nici slujbele bine cotate nu ofera intotdeauna satisfactie, da, dar nu e vorba de un sentiment de subapreciere, ci de neimplinire.
Este un privilegiu sa poti fi la inaltime si sa iti poti alege cand/daca vrei sa cazi, insa daca esti deja "la nivelul solului" e foarte greu sa iti dai seama in ce situatie de afli de fapt si sa nu te complaci in ea. Concluziile le trag cei mai multi destul de corect, insa ele nu sunt intotdeauna urmate si de un impuls catre schimbare.

Cum abordeaza cinematografia erotismul

De cate ori apare un film care lucreaza cu imagini vizuale puternice de acest tip, intrebarea tuturor este "arta sau pornografie"? Cu alte cuvinte, exista vreo justificare in tot ce se reveleaza acolo, sau pur si simplu regizorul se amuza si isi traieste visul de adolescent materializandu-si fanteziile si impartasindu-le lumii intregi? ( Creand astfel poate noi etaloane de normalitate la care sa se raporteze masele, ceea ce ar insemna tot un fel de manipulare ).

Un prim exemplu destul de vehiculat in cultura media :
Nine 1/2 Weeks (1986). Scenele au fost preluate si reinterpretate in fel si chip- in primul rand scena de striptease care a facut ca "You Can Leave Your Hat On" a lui Joe Cocker sa se asocieze instinctiv acum cu aceasta activitate. Toate acele mici jocuri intre protagonisti nu au nici o finalitate . Cei doi nu stiu prea multe unul despre altul si tocmai acest lucru alimenteaza intrecerea psihologica , insa la un moment dat nimic nu a mai fost de ajuns si a devenit ceva distructiv.Incercarea de aprofundare a relatiei esueaza lamentabil si ramane resemnarea.

Elizabeth..I love you.

Would you please come back...

...by the time I count to fifty?
One.

Un efect similar il are si Last Tango in Paris (19720 al lui Bernardo Bertolucci(cine altcineva ..).
Cei doi protagonisti sunt iubiti de ocazie, iar scurta aventura este o oportunitate perfecta de a ineca din frustrarile realitatii. Relatia sexuala ca terapie psihologica probabil ca functioneaza pana la un anumit punct.
Acum, probabil ca Marlon Brando nu e cel mai erotic barbat din lume la acea varsta, insa exista ceva bolnav de /si fascinant in scenele care demonstreaza in mod surprinzator ca uneori e mai usor sa faci cele mai sincere confesiuni unui strain.

Tot Bertolucci este responsabil prentru La Luna (1979), o interogare asupra relatiei mama-fiu si a posibilitatilor in care ea ar putea deveni incestuoasa. Sau Stealing Beauty (1996) , ce prezinta un drum (poate prea) anevoios catre prima experienta erotica. Si cel mai recent , The Dreamers (2003), care e "Bertolucci at its best".

Nu poti sa vorbesti despre filme cu incarcatura erotica fara sa faci referire la spanioli.
Trecand pe la Lucía y el sexo (2001), care este o descoperire de sine si o clarificare a directiei in care o ia propria viata, apoi o alta abordare precum cea din En la cama (2005). Locul si timpul sunt restranse astfel incat toate gesturile si afirmatiile sunt analizate cu o atentie microscopica. In mod normal o transformare pe parcursul unei nopti ar fi insesizabila, insa cand toata atentia este indreptata spre acest lucru se observa inclinatii neasteptate. Ceea ce au inteles spaniolii in general este ca o conversatie in sine poate avea o foarte mare incarcatura erotica.
Asa cum incearca si filme precum Before Sunrise si Before Sunset sa arate, fara componenta vizuala insa.
Alte productii esueaza lamentabil in intentia lor artistica - cum ar fi Batalla en el cielo (2005). Scenele sexuale de acolo au tot atata rost cat au scenele cu cei doi indragostiti care se saruta in masina din Manos: The Hands of Fate.

Un film controversat este 9 Songs al lui Winterbottom. Aici merita pusa in discutie distinctia arta/pornografie,
pentru ca imaginile sunt destul de puternice. Iar ideea ..se pierde undeva pe drum.
Insa nu poti sa nu remarci o oarecare naturalete a gesturilor, chiar daca pare exagerat contextul . Nimeni nu este atat de liber in porniri, nu?...

Pentru final, un fin observator (si cunoscator) al erotismului homosexual: John Cameron Mitchell cu ale sale Hedwig and the Angry Inch(2001) si Shortbus (2006).

It is clear that I must find my other half. But is it a he or a she? What does this person look like? Identical to me? Or somehow complimentary? Does my other half have what I don't? Did he get the looks? The luck? The love? Were we really separated forceably or did he just run off with the good stuff? Or did I? Will this person embarass me? What about sex? Is that how we put ourselves back together again? Or can two people actually become one again?

Din cand in cand, comportamentele dubioase si manate de instinct se intrepatrund cu momentele de luciditate. Filmele de genul acesta sunt construite pe modul de a gandi urmator: daca un comportament putin deviat de la normal (ceea ce oricum nu e un lucru gresit in sine) te face sa iti clarifici viata, atunci da-i bataie. Scopul nu scuza intotdeauna mijloacele , insa in domeniul erotismului rar se poate vorbi de ceva ce "se face" si nu "se face". Si multi realizatori de cinema au interpretat asta in propriul mod.

Go get the butter.