miercuri, 17 iunie 2009
The Painted Veil
[varianta din 1934 versus varianta din 2006]
Filmul in cauza nu este romantic decat in varianta alb/negru, caci in prezent realizatori au ales sa ii dea mai mult dramatism. Mult mai mult dramatism..
Este printre putinele readaptari ale unor filme vechi care reusesc sa fie mai complexe si mai pline de substanta decat originalul (pentru ca in majoritatea cazurilor lungimea productiei,filmarea in color si efectele speciale nu garanteaza si senzatia speciala aia post-vizionare pe care o ai doar in anumite situatii). De fapt singurul motiv pentru care merita sa vizionezi varianta initiala este Greta Garbo.
Este foarte placut uneori sa vezi o poveste cu adevarat realista, o poveste despre maturizare si despre ceea ce inseamna cu adevarat sa tii la o persoana. Atractia nebuneasca, unele capricii ale tineretii, rasfatul caracteristic celor care nu au fost nevoiti sa se descurce pe cont propriu pana la un moment anume sau care nu au realizat inca faptul ca in societate nu esti asa special cum te considerai, toate duc la false impresii asupra a ceea ce inseamna cu adevarat iubirea.
A aprecia calitatile unui om e un drum destul de lung; si cercetarea trece dincolo de impactul estetic pe care il are sau de capacitatea de a te face sa te distrezi.
Nu de multe ori se intampla sa ignori persoane care tin cu adevarat la tine, doar pentru ca nu sunt asa de ''interesante'', nu te pun in situatii limita, nu te tin cu sufletul la gura zi de zi intrebandu-te ''oare ce o sa faca astazi?''.
La un moment dat, Mother Superior de la manastirea locala spune urmatorul lucru: ''When love and duty are one, grace is within you.'' Desigur, ea se referea la motivele care au determinat-o sa ii fie fidela lui Dumnezeu intreaga viata, insa afirmatia nu e deloc intamplator inserata in film. Iubirea nu e doar pasiune, e si responsabilitate; abia atunci ea devine cu adevarat sentimenul complet care trebuie sa fie.
Filmul din 2006 are si meritul de a populariza un vechi cantecel francez, care era cantat pe parcursul unor lungi calatorii.
Auditie placuta:
A la claire fontaine
Asculta mai multe audio Muzica
Abonați-vă la:
Postări (Atom)