Anii '60 au fost un prilej potrivit pentru o comedie anti-consumerista centrata pe personaj. Din punct de vedere economic, perioada a fost una de avant si auto-motivatie (relevant e faimosul citat-aproape-cliseu al lui Kennedy ''And so, my fellow Americans: ask not what your country can do for you - ask what you can do for your country.'' ). Nu mai era chiar timpul familiilor perfecte din anii '50, compuse din sotul care isi sustinea financiar toata familia, o sotie frumoasa care se ocupa exclusiv de casa, 2 copii si un caine dar.. lucrurile inca mergeau bine si orice american avea in minte faptul ca daca muncesti indeajuns de mult rezultatele vor aparea la randul lor.
Cine este personajul interpretat de Jason Robards? La mimica, gestica, si modul cum isi poarta trupul obosit as risca sa zic ca e un Monsieur Hulot in varianta americana. Genul de om agreabil doar pentru cei apropiati(putini la numar, evident), respinge orice incercare de inregimentare in sistemul de trai cotidian cu replici rapide si inteligente. Fara slujba, cu o casa al carei interior e un haos estetic, singura lui strategie e amanarea. Zi-le ''o fac mai tarziu'' ca sa scapi de ei. Merge pentru o perioada de timp, nimic de zis. Dar ce se intampla cand ai putea pierde o persoana(doua) la care tii din cauza alegerilor tale ''iresponsabile'' de viata? Faci alegerea si devii inca una din figurile automatizate care traverseaza strazile dimineata de dimineata spre casa. Insa nu e asa rau cum pare. Poti face un compromis social fara a te pierde pe tine insuti in acelasi timp.
Situatia duce putin cu gandul la ce reamintea J.Dudley Andrew, un teoretician in chestiuni cinematografice, in cartea sa despre teorii ale filmului. I se atribuie lui Socrate propozitia ''the unreflected life is not worth living''. Asta ar putea spune Murray Burns, personajul nostru. Insa un elev al lui Socrate ar fi replicat: ''the unlived life is not worth reflecting upon''. Ceea ce e corect, in mare parte. Iar cel mai chinuitor este sa reflecti mult la lucruri concrete.
Legat de consumerism si ''noile tipuri de slujbe'', interesanta este inserarea personajului Leo Herman aka 'Chuckles the Chipmunk', o mascota a unui brand de snacks-uri ce aparea la televizior cu propriul numar comic; numar ale carui replici fusesera scrise chiar de personajul principal. O adevarata penibilitate, asa cum e ea creionata in scenete; desi este o slujba ca oricare alta, presupunand aici slujba=serviciu pentru care esti platit, disperarea cu care cineva isi doreste sa fie un mai bun 'Chuckles the Chipmunk' nu poate decat sa provoace rasul. Chiar mai mult decat replicile in sine si glumele fizice.Murray Burns: Five months ago I was on the subway on my way to work, was sitting on the express same as every morning looking out the window watching the local stops go by in the dark with an empty head and my arms folded, not feeling great, not feeling rotten, just not feeling. And for a minute I couldn't remember, I didn't know, unless I really concentrated, whether it was a Tuesday or a Thursday or a... for a minute it could have been any day, Arn.
I gotta know what day it is. I gotta know what's the name of the game and what the rules are without anyone else telling me. You gotta own your own days and name 'em, each one of 'em, every one of 'em, or else the years go right by and none of them belong to you. And that ain't just for weekends, kiddo.
