''The Master would not approve''

Un mic impuls pentru a vedea Manos: The Hands of Fate, un film horror din 1966 realizat cu buget redus (extrem de redus...), rezultatul unei one-man-work a lui Harold P. Warren. Film prost? Desigur. Dar mult mai captivant decat un film prost cu pretentii din anul 2011 era noastra.

Contributia industriei cinematografice & a audiovizualului la economia americana

Se stie ca industria cinematografica & a audiovizualului este una din cele mai puternice si mai bine protejate industrii americane. Cat de relevanta este ea pentru economia americana per ansamblu? Cateva cifre conform unui raport din 2010 (cel mai recent), cu date pe 2008:

- ofera 2.4 milioane de locuri de munca si 140 mld de dolari in salarii.
- salariul mediu este de aproximativ $55,600, cu 26% mai mult decat media nationala.
- ca tipuri de slujbe, acestea se pot impati in doua mari categorii: (1) 296,000 de job-uri in industria de baza: productie, marketing, fabricatie, distributie indiferent de dimensiunile companiei angajatoare si (2) 453,000 de job-uri ce tin de cinematografe, sali de proiectie, magazine inchirere video, operatori de cablu, firme online etc.

In afara de aceste mari categorii, venituri indirecte vin si din restaurante tematice, parcuri tematice, atractii turistice, industria de retail, companii de transport si lista poate continua la nesfarsit…

- industria cuprinde peste 95,000 de societati comerciale: (1) 49,000 de afaceri ce au legatura directa cu productia de film si televiziune, in proportie covarsitoare (93%) ele fiind de dimensiuni mici, sub 10 angajati. Desi California si New York-ul sunt cele mai cunoscute in domeniu, 64% din aceste societati sunt din restul Statelor Unite. (2) 45,000 de societati ce activeaza pe partea de distributie – 80% din afara Californiei si New York-ului.
- industria de productie a cumparat bunuri si servicii de la mai mult de 144,000 de societati comerciale si a platit pentru acestea aproximativ 40 de miliarde de dolari (plati directe).
- industria cinematografica & a audiovizualului a generat venituri publice de 15.7 miliarde de dolari: 12,9 miliarde in impozite si taxe, inclusiv somaj, asigurare medicala si 2 miliarde in taxe la nivelul fiecarui stat si taxe pe valoarea adaugata.
- exporturile industriei au totalizat aproximativ 13.6 miliarde de dolari, o scadere cu 6% fata de 2007 dar o crestere cu 30% fata de 2004 (ca ani de comparatie).
- industria cinematografica & a audiovizualului este una dintre putinele industrii americane care are o balanta comerciala excedentara in mod constant. Iar in 2008, excedentul a fost de 11.7 miliarde, ceea ce reprezinta 7% din totalul excedetului comercial reprezentat de servicii.

Sursa informatiilor:

The Motion Picture & Television Industry/Contribution to the U.S. Economy (Supplementary Report April 2010)
http://www.mpaa.org/

[articolul poate fi consultat si pe http://scoaladecinema.ro/ ]

Black Swan [2010]

Darren Aronofsky nu se dezminte nici de aceasta data(avand in spate filme precum Requiem for a Dream, Pi, The Fountain) si ofera tot o poveste sub forma de provocare vizuala. Daca ar fi sa dai un numitor comun acestor filme, ar fi disperarea personajelor, o disperare dusa pana la nebunie. Fie ca e dezamagirea vietii cotidiene, greutatea de a accepta moartea, neputinta in fata unui viciu, cautarea unei finalitati intr-o linie de argumentare, sau, cum e in acest cel mai recent caz, cautarea perfectiunii.

Nina este blocata in propria ei lume. Presiunea de a fi protagonista principala in spectacolul pe care il visase (la propriu si la figurat) ii afecteaza fiecare aspect al vietii. Cei din jur o privesc ca pe o profesionista, insa pe langa abilitatile tehnice de nereprosat apare observatia ca ii lipseste placerea faptului in sine, relaxarea. Ea este din multe privinte lebada alba din povestea pe care trebuie sa o redea. Insa rolul presupune dedublare, revelarea naturii opuse, iar Nina face eforturi mari sa dea jos caramida cu caramida din rigoarea autoimpusa si sa completeze rolul. Se pot gasi vinovati din exterior pentru starea ei: mama perfectionista si neimplinita in propria cariera de dansatoare, profesorul de balet ce aplica metode mai putin ortodoxe pentru a-si ilustra ideile, balerina retrasa fortat de companie, cea care o acuza in mod direct pentru faptul ca nu a mai fost aleasa, si nu in ultimul rand, Lily, balerina ce se face placuta fara efort, cea care ar fi perfecta in rolul lebedei negre. Dar, dupa cum zice profesorul Thomas: ”The only person standing in your way is you.”

Din cele mai multe puncte de vedere intregul drum pana la spectacolul final este o tortura psihologica. Si ce poate acompania mai bine tortura psihologica decat cea fizica? Angoasele Ninei iau manifestare reala prin auto-mutilarile pe care aceasta si le provoaca si prin halucinatii. Pe de o parte vrea sa munceasca mai mult (pentru ca pe asta si-a bazat intreaga viata de pana acum, pe credinta ca daca muncesti indeajuns de mult vei obtine recunoasterea si perfectiunea artistica), realizeaza ca aceasta e ocazia pe care o dorea de atata timp, pe de alta parte nu stie cum sa abordeze toate fatetele rolului lebedei pentru ca nu isi poate scoate la suprafata sentimentele si placerile si cauta modalitati extreme de a face acest lucru. Din pacate relaxarea e nesanatoasa intr-o lume in care esti singur. Nina vede incercari de sabotare din partea mamei, a lui Lily, a altor colegi…o conspiratie de grup care ar fi nerealista pentru orice actor rational. De cele mai multe ori izolarea aduce mai multa deprimare decat daca esti fortat sa interactionezi cu cei care nu iti plac. Iar Nina isi atinge punctul de minim chiar in ziua reprezentatiei finale, cand isi aduna toate resursele psihice si reuseste sa redea pe scena perfectiunea pe care o dorea…dar cu ce pret…



(Comentariu aparut si pe http://scoaladecinema.ro/.)