The Dark Knight

Cel mai recent film cu Batman este supramediatizat in mod nejustificat din punctul de vedere al unora. Ce-i drept nu e greu sa fii sceptic la un film nou, cu buget mare,o superproductie hollywoodiana care exploateaza aventurile eroului Batman.
Insa pasiunea inca din copilarie pentru acest personaj m-a determinat sa fac o exceptie in ceea ce priveste cinematografele si sa ma duc la un Multiplex. Pasiunea pentru ceea ce inseamna Batman ,in primul rand - cu intregul context - Gotham City( un fel de porecla pentru New York), majordomul credincios si intregul sir de raufacatori care mai de care mai "nebuni patologic". In al doilea rand, pasiunea pentru stilul lui Heath Ledger si convingerea ca va interpreta un Joker de zile mari.
Si apoi, rar am avut ocazia sa vad un film care aduna atatia actori pe care ii apreciez(cu atat mai mult cand filmul e de actiune!): Michael Caine, Morgan Freeman, Christian Bale, chiar si Aaron Eckhart care nu era slabiciunea mea dar caruia ma vad nevoita sa-i recunosc meritele in rol..

Rezultatul : probabil ca The Dark Knight este filmul nou care m-a entuziasmat cel mai mult. Efecte speciale din belsug, insa asta era deja previzibil. Mult mai interesanta este adancimea psihologica a personajelor si evolutia lor.
Joker nu este doar un nebun care aduce haosul in oras , el vrea sa demonstreze ceva si sa manipuleze.
"Introduce a little anarchy, you upset the established order, and everything becomes chaos. I am an agent of chaos. And you know the thing about chaos, Harvey? It's fair."
Replici precum aceasta duc cu gandul la nihilismul care marca puternic Fight Club.
Un laitmotiv in Batman a fost intotdeauna increderea in oameni. Batman avea incredere aproape neconditionata in binele inerent din oameni, iar raufacatorii incercau sa-i demonteze aceasta "teorie" prin diverse mijloace. Joker o face cu asa-numitele experimente sociale. Care implica moarte si un pic de teoria jocurilor se pare.

Ceea ce deosebeste Batman de ceilalti "action heroes" este o mai mare explorare psihologica. Efecte speciale si monstri hidosi gasesti si-n Spiderman sau Hellboy(sa nu mai zicem de exemple precum Freddy vs Jason..).
Insa criminali care n-au nici un interes material , asta reprezinta adevarata provocare. Pentru ca nu intelegi cei motiveaza. Traume din copilarie ce au dus la o sete cumplita de razbunare? O ura manifesta asupra societatii si a modului ei de organizare?
"You'll see, I'll show you, that when the chips are down, these uh... civilized people, they'll eat each other."
Dorinta de a demonstra cu orice pret ceva?
Cel mai probabil o combinatie nefericita.

Si apoi intervine un sentiment de neputinta si de autoculpabilizare . Eroul nu poate salva situatia decat cu pretul multor vieti omenesti , o alegere care nu e niciodata usor de facut desi este cea mai rationala. Pentru ca apare intrebarea "oare lumea s-ar fi descurcat mai bine fara interventia mea?".

Pe deasupra, o alta problema se pune. Poti sa transfomi un om cu adevarat "bun "intr-un om "rau"? In ce directie trebuie sa actionezi ca sa se intample acest lucru?
"I took Gotham's white knight, and lowered him to our level. It wasn't hard. Y'see, madness, as you know, is like gravity. All it takes is a little...push."

Desi beneficiaza de replici ironice si chiar parodice ( a se vedea contextul in care e pronuntata celebra replica din Jerry Maguire - "you complete me")per total este cel mai "intunecat" film din seria Batman. Fara final fericit generator de lacrimi , te lasa cu o senzatie destul de puternica, mai ales cand dupa vizionarea filmului iesi in propriul tau Gotham...

Gods and Monsters

Fascinatia pentru Hollywood-ul vechi continua.
In 1994 a fost Ed Wood, acum este timpul sa fie facuta cunoscuta personalitatea lui James Whale.

Cine are impresia ca industria filmului este "depravata" doar in prezent, poate observa ce personaje interesante se aflau acolo inca din anii '40. Ideea de superioritate a starurilor se pastra in memoria colectiva doar pentru ca mediul era mult mai discret. Sa zicem doar ca poate exista o eleganta in depravare...

James Whale a cunoscut ca regizor succesul comercial o data cu Frankenstein si Bride of Frankenstein. Si probabil ca a ramas in istorie pentru homosexualitatea declarata si modul mai putin conventional in care a ales sa-si ia viata.
Gods and Monsters
este o biografie cu cateva insertii de fictiune a ultimei perioade de viata a acestuia, si reuseste sa redea cu sensibilitate bine dozata momentele astfel incat sa ramai cu un suspin la final.
In primul rand este de apreciat faptul ca este un film complet. James Whale, regizorul faimos pensionat, dar mult mai mult de atat.. Idei despre ratare, cum te apropii de sfarsitul vietii si tragi linie si faci bilantul ,relatia subreda cu parintii, prietenie, dragoste .

Un batran nostalgic si dezinhibat este probabil o sursa buna de cunostinte.
Chair daca nu mai corespunde vremurilor moderne, e fascinant sa auzi perspectiva lui asupra vietii . Pentru ca e mai lucida decat ar putea fi vreodata. Nu (iti) mai poti nega nimic, pentru ca nu are rost. Deci nu surpinde cu nimic faptul ca unii batrani sunt mai dezinhibati decat tinerii. Pentru ca tinerii sunt teribilisti, stridenti , si se mai pot gasi cateva adjective... insa in esenta sunt destul de tematori.Si o data cu presiunea dezinhibarii pe care o exercita mediul (in sensul ca eticheteaza ca normale anumite lucruri,iar cine nu le face ajunge sa se intrebe daca e ceva in neregula cu el), frustrarile nu fac decat sa se adune.

Clayton Boone era sa zicem unul dintre acei tineri. Iar timpul petrecut cu batranul regizor devenit pictor de ocazie , desi devenise din ce in ce mai ciudat, ii era necesar.

Se spune ca in filmul Frankenstein se regasesc foarte multe metafore (desi nu s-ar fi zis la prima vedere).
"He's noble. Noble and misunderstood." , zice Whale despre personajul sau. Un alter ego? Dupa toate aparentele da.

Michael Haneke's "Funny Games "

[versiunea 1997 vs. versiunea 2007]


Rar se intrampla ca un "remake" al unui film sa isi copieze atat de fidel predecesorul. Pentru ca de obicei variantele unui film sunt facute tocmai pentru a propune alte abordari, alte unghiuri, mai morderne, mai complete (de obicei esuate...).
Unele filme pur si simplu nu au sens decat pentru perioada in care au fost facute, iar a incerca sa le adaptezi la prezent e inutil. Ambitia de a continua arata totusi ca principalul interes al oamenilor este actiunea, subiectul in sine .

Haneke , dupa 10 ani, isi reediteaza propriul film. Nu il regandeste, pentru ca totul este copiat aproape la milimetru. Singurele schimbari sunt de limba (germana devine engleza americana) si de actori.
Ambele variante sunt rezonabile- pentru cine e pasionat de thriller-uri , desigur.
Nu poate fi insa trecut cu vederea cat de bine se potriveste limba germana pentru niste psihopati juvenili. Nu este cea mai nobila limba din lume, probabil ca unii ar fi ales sa-i puna sa vorbeasca franceza pe acei baieti eleganti, excesiv de politicosi , care probabil vor ramane in istoria cinematografiei cu elementul distinctiv al manusilor albe .
Poate ca nu tortura este cea mai sinistra in filmul asta, ci tocmai contextul. Familia in sine ,in sanul careia domneste o armonie putin realista.Sigur s-a amuzat Michael Haneke intr-o seara vazand Manos the Hands of Fate. Merg cu masina si se intrec in ghicit arii de opera , se ajuta reciproc si au un baietel asa cum si-ar dori orice parinte sa aiba( arian, inteligent si ascultator).
Este de apreciat calmul ucigasilor, faptul ca filmul nu este nici pe departe un gore amarat in care fiecare fuge unde vede cu ochii . Pentru ca cel mai probabil criminalii in serie nu sunt persoane agitate, insetate de sange in sensul in care vor sa termine cat mai repede cu victima. Motivatiile lor sunt mult mai "interesante" de atat.


Anna: Why don't you just kill us?
Peter:You shouldn't forget the importance of entertainment.

Die Fetten Jahre sind vorbei

Se pare ca mai exista speranta. In sensul ca se poate urmari din cand in cand un film german (/austriac)recent care sa nu provoace dureri de cap. In orice caz, filme precum Der Freie Wille sunt exact partea pe care nu o agreez la cinematografia germana.

Die Fetten jahre sind vorbei este un fel de combinatie in stil german de spirit revolutionar anti-capitalist, maturizare vizibila si vesnica problema "m-am indragostit de prietena prietenului meu".

O alta observatie ar fi ca unii actori sunt foarte ceruti. Atat Daniel Brühl , cat si Burghart Klaußner au mai jucat in Good Bye Lenin !. Nu fara folos in ambele filme.

"We live in a capitalist dictatorship. "
Din pacate, activismul politic trece de la un moment dat pe plan secund si se insista mai mult pe sentimentele personajelor , care nu au decat indirect legatura cu crezul lor ideologic. Chiar daca esti mai de stanga, chiar daca esti adeptul "capitalismului salbatic" , treci prin probleme personale asemanatoare ,sub alte forme. In orice caz, nimeni ,dar absolut nimeni , nu este ferit de ele oricat de multe masuri (psihologice ) de precautie si-ar lua.

I'm the new Berlin Wall. Try and tear me down!..

[One, Two, Three (1961)]

Lui Billy Wilder nu ii reusesc doar thriller-urile din categoria Double Indemnity.
One , Two , Three este o combinatie de stil american cu ritm ce aminteste de comicul de situatie asa cum l-a inteles Caragiale . Iar pe alocuri genul de umor este asemenea filmelor cu Louis de Funès .
Doar ca in locul actorului francez de comedie se afla americanul cel mai improbabil in roluri amuzante : James Cagney , gangsterul film noir-urilor americane, baiatul rau prin excelenta.

Amuzanta este abordarea din perspectiva "convingerile nu sunt atat de ferme precum par". Horst Buchholz , echivalentul lui James Dean in Germania, este un comunist din Germania de Est .

Otto: I will not have my son grow up to be a capitalist.
Scarlet: When he's 18 he can make his mind up whether he wants to be a capitalist or a rich communist.

Iar ce poate fi mai tipic ca simbol al capitalismului decat Coca Cola? Corporatiile, in esenta. Cei care le rapesc muncitorilor roadele trudei lor , insusindu-si "fara drept" profitul.
Cineva sustine ca nu-ti trebuie prea mult sa fii fericit . Sotia pe care o iubesti aproape, copiii (preferabil cat mai multi la numar, sa fii recunoscut ca un socialist care contribuie la viitorul tarii), iar mobilierul sa fie modest. Dupa cum zicea si proletarul Otto, este nedrept ca o femeie sa aibe doua haine de nurca. Ar trebui ca fiecare femeie sa aibe cate o haina de nurca! "From each according to his ability, to each according to his needs" zicea distinsul Karl Marx.
Insa replica lui Otto atinge in mod ironic doua probleme ale socialismului aplicat.
Prima : "fiecare femeie sa aiba cate o haina de nurca". Poate ca exista cineva care nu vrea nici o haina de nurca.Asta metaforic vorbind. Socialismul ia niste decizii in numele oamenilor plecand de la premisa ca exista anumite nevoi pe care toata lumea le are si nu se poate altfel. Insa se poate altfel.
A doua problema e bineinteles constatarea nedreptatii ca X sa aibe mai mult decat Y. Pana si metalitatea "sa moara capra vecinului " este doar o competitie teoretica si mai degraba ii face pe oameni sa isi doreasca mai mult decat sa actioneze ca intr-un scenariu nebun din Dennis the Menace si sa-si submineze reciproc eforturile catre bunastare.


Otto Ludwig Piffl: Is everybody in this world corrupt?
Peripetchikoff: I don't know everybody.

Fumatul dauneaza grav sanatatii dar ii inspira pe realizatori

O data cu stirile referitoare la noile pachete de tigari ce nu doar ca anunta cat de nociv e fumatul, ci si ilustreaza intr-un mod foarte naturalist acest lucru, nu poti sa nu te gandesti retrospectiv la toate filmele pe care le-ai vazut .
Cat de mult influenteaza ele oamenii sa se apuce de fumat/ sa fumeze mai mult , nu se poate sti. Dar nimeni nu poate nega ca pare gestul cel mai potrivit in unele scene. Exact ceea ce lipsea ca scena si personajul sa fie complet conturate.

Ce ar fi personajul Winonei Ryder din Night On Earth al lui Jim Jarmusch fara fumatul compulsiv? (Jim Jarmusch acorda dealtfel destul de multa importanta tigarilor , Coffee and Cigarettes e doar un exemplu relevant)
Tigara e un fel de element complementar al unui mecanic auto (caci aceasta e aspiratia in cariera a domnisoarei taximetrist).Nu acompaniaza de data asta nici un gand maret, nici macar un teribilism anume, ci face parte dintr-un intreg "pachet " ce vine o data cu alegerea stilului de viata. Tigara e la fel de indispensabila pentru gura un tehnician cum este paiul pentru gura unui cowboy texan.

Personajul din The Man Who Wasn't There este rareori vazut in ipostaza de nefumator. Foarte detasat de lumea din jur, pare mai degraba inofensiv; tigara e un fel de legatura cu lumea la care nu se simte partas.
Si chiar cand actiunile demonstreaza ca omul este capabil de ce e mai rau, exteriorul sau pare la fel de amortit si desprins de consecintele actiunilor sale.
Asa ar fi aratat Buster Keaton intr-o tentativa de film noir.

Si am ajuns la Double Indemnity al lui Billy Wilder. Ce poate fi mai misterios si mai carismatic decat un barbat care fumeaza asa cum numai in anii '40 se putea? Nici vorba de bricheta, doar un chibrit manuit cu maiestrie . Iar o parte din eticheta sociala consta in a-i oferi interlocutorului un foc . Componenta aceasta de legatura sociala pe care o da fumatul a ramas si in prezent si probabil ca este printre cele mai puternice motive pentru ca cineva sa "se apuce".
Este important sa imparti ceva cu cineva, iar tigara se clasifica perfect; pentru ca este ceva indeajuns de personal fara sa fie invaziv.
Scena finala din Double Indemnity este cu adevarat remarcabila. La revedere, prietene...