The Last Word

Pentru cine nu este un impatimit al filmelor independente si nu are data festivalului Sundance scrijelita in agenda(in ianuarie), probabilitatea de a auzi de acest film era destul de scazuta. In media a fost anuntat ca disponibil spre vizionare in cinematografele romanesti, eu nu am reusit sa dau de el in vreo locatie deocamdata.

Povestea e interesanta, are mai mult accente tragice decat parfum romantic. Dar e destul de lipsita de complexitate: actiunea nu e atractia principala, personajele nu fac indeajuns de multe lucruri incat sa fie studiate. E genul de film memorabil pentru bucati interesante. Nu m-am gandit pana acum la a scrie bilete de adio pentru anumiti clienti ca idee de afaceri si sincer, nu cred ca ar merge in societatea actuala. De obicei cine vrea sa o termine cu viata nu-si planifica asa minutios ''aftermath''-ul, si tot de obicei biletele de adio sunt niste lucruri mai putin poetice si mai mult utilitare( in sensul ''sa va explic de ce m-am sinucis'' sau ''as vrea ca masina mea sa ii revina lui X''). Probabil ca o persoana care isi doreste un epitaf special este la randul sau un artist.
De la un astfel de client pe punctul de a se sinucide apare o alta idee de afaceri:
''I would buy a cliff where people could come and throw shit off. You know, like fax machines and computers or whatever. Things that piss them off cause they didn't work right. Like an outlet for machine rage. And the whole thing would be video taped in slow-motion so they could watch their heap of shit break into a million pieces back at home. Plus, for an extra couple bucks I would attach an explosive so it would blow up on impact. Just like they do in the movies. A big fire ball. That would be cool.''

Personajul lui Wes Bentley are genul de calm care tinde sa ii faca pe oameni circumspecti: aproape niciodata nu se enerveaza. Dar de ce? Probabil pentru ca stie ca din moment ce intra in starea aia isi pierde foarte usor controlul, asa cum se intampla in situatia in care este jefuit in gang. Asta da moment in care ai satisfactia ca triumfa binele, cand jefuitorul isi ia o mama de bataie atunci cand se asteapta mai putin de la cine se asteapta mai putin. De fapt, e placut sa vezi asta si in viata reala, nu numai in filme. Interesant e sa vezi ca oamenii chiar nu sunt ce par a fi, si nu e vorba numai despre cei care nu dezvaluie prea mult trairile si gandurile proprii, ci poate chiar cei mai stridenti, care desi se simt in control in ceea ce priveste propria viata, rareori si sunt.