Seul contre tous [1998]

Inca un film de Gaspar Noé, nu la fel de cunoscut ca Irréversible, dar la fel de socant. Prea putin cunoscut la noi in tara, Gaspar Noé e notoriu in Franta ca fiind cu adevarat de stil trash si a fost desfiintat de criticii de cinema pe motiv ca violenta prezentata de el e pur si simplu violenta. E dezgustatoare si nu are nici un rost, nu demonstreaza nimic, caci doar asa s-ar putea justifica existenta ei.
Probabil ca asa este, insa Gaspar Noé e de apreciat pentru exprimarea concisa si transanta, pentru imaginile puternice(atat prin culorile alese, aproape brutale pentru ochi,cat si prin fondul sonor) si tranzitiile dintre cadre.
Personajul jucat de Philippe Nahon este cu adevarat seul contre tous.:''Our man is born near Paris in 1939. In '41 his mother abandons him. He'll never see her again. At the War's end, he finally finds our who his father was. A French Communist killed in a German death camp.'' Nu inceteaza sa spuna asta cu fiecare pas pe care il face, cu fiecare actiune pe care o intreprinde. Fost macelar, isi cauta de munca intr-o perioada economica mai putin favorabila, sta intr-o relatie de compromis cu o femeie sinistra dar care ii poate oferi niste conditii de viata, si singura sa fiica(nedorita) este internata intr-un ospiciu.
Tendinta unui astfel de om intr-o astfel de situatie este sa se razbune pe cei care i-au intors spatele cand avea nevoie de sprijin si sa se sinucida. In femei nu a avut incredere niciodata(te seduc si te abandoneaza), iar regretul pentru nasterea fiicei sale il bantuie atat de mult incat se instaleaza in camera de hotel unde a fost conceputa. Acolo unde viata a fost inceputa ea poate fi si incheiata.. Ori poti gasi totusi un motiv de a continua sa traiesti. Cel putin unul.
Morala conform lui Gaspar Noé? ''Il a une morale''.
Ceea ce e bine de stiut dupa intregile discursuri nihiliste prezentate in film de la un cap la altul.

Cateva exemple: ''Morality is made for those who own it. The rich. And you know who's always right? The rich. And the poor pay the price.''
''Well, Love is a mighty big word. Few can claim to know what Love is.''
''Death isn't much of anything in the end. We make such a big deal out of it. But up close, it's like nothing. A body without life, nothing more. People are like animals. You love them, you bury them and then it's over.''

Irréversible

You know what?
Time destroys all things.

Gaspar Noé este unul dintre regizorii care mizeaza pe elementul de soc pentru a reda o poveste. Eventual cu sodomizari, pornografie si violenta fizica si verbala. Nu s-a dat in laturi nici de la a regiza un scurt metraj inclus in seria pornografic-artistica ''Destricted'' din 2006. Segmentul intitulat ''We fuck alone'' este o satira interesanta la adresa caracterului mecanic si individualist pe care tinde sa il ia sexul in societatea actuala. Noé se foloseste foarte mult de lumini rapide in culori violente (rosu, portocaliu, galben)ca sa fixeze imaginile pe retina.
Irréversible este un film despre situatii exceptionale care strica echilibrul. Titlul este perfect. Tot in spiritul lui, actiunea se desfasoara retrograd, de la evenimentul cel mai recent catre cele mai indepartate. Si cu toate aceastea intelegerea actiunii nu este foarte mult alterata.
Imaginile, mai ales la inceput, te trimit ca dinamica la Fight Club si mediul underground in care aveau loc luptele. Aici avem insa un loc si mai infiorator..intitulat Rectum. Ori de cate ori auzi ''Où est le Rectum?'' sau ''chez le Rectum'' nu poti sa iei in serios situatia, plus ca te mai gandesti ce s-a intamplat cu aceasta lume.

In viata reala au loc evenimente care schimba mersul liniar al vietii. Poate ca unul din cele mai apasatoare sentimente pe care le poate avea cineva este interogarea asupra trecutului, blamarea continua pentru deciziile din trecut, intrebarea zilnica ''oare as fi fost mai fericit daca as fi facut acel lucru in trecut? cat de mult ar fi contat acea alegere diferita?". Si poate si mai trist este ca nu conteaza. Nu conteaza ca tu acum gandesti altfel(daca intr-adevar gandesti altfel), ceea ce s-a intamplat s-a intamplat si ramane acolo doar ca element de raportare sau poate nici atat. De cele mai multe ori ajungi sa crezi ca vina este a ta.
Facand analogie cu intamplarile din film, si victimele unui viol considera de cele mai multe ori ca a fost vina lor. Ca de fapt au ''meritat-o''. Dar unele lucruri pur si simplu sunt in afara controlului nostru; si oricat de inteligent,bun,frumos ai fi estetic vorbind, sansele sunt ca majoritatea oamenilor sa te vada tot asa cum vor ei sa te vada. Pentru ca e mult mai comod sa traiesti impartind oamenii in cateva categorii ca ulterior sa ii clasifici in functie de acelea. Sau pur si simplu anumite alegeri sunt facute din comoditate, in lipsa de ceva mai bun.

Cat despre razbunare, poate ca nu este chiar un ''drept uman'', dar cu siguranta este primul impuls. Si de multe ori impulsurile spun rapid ceea ce incercam noi sa aflam prin matrici complicate de ganduri.