Seul contre tous [1998]

Inca un film de Gaspar Noé, nu la fel de cunoscut ca Irréversible, dar la fel de socant. Prea putin cunoscut la noi in tara, Gaspar Noé e notoriu in Franta ca fiind cu adevarat de stil trash si a fost desfiintat de criticii de cinema pe motiv ca violenta prezentata de el e pur si simplu violenta. E dezgustatoare si nu are nici un rost, nu demonstreaza nimic, caci doar asa s-ar putea justifica existenta ei.
Probabil ca asa este, insa Gaspar Noé e de apreciat pentru exprimarea concisa si transanta, pentru imaginile puternice(atat prin culorile alese, aproape brutale pentru ochi,cat si prin fondul sonor) si tranzitiile dintre cadre.
Personajul jucat de Philippe Nahon este cu adevarat seul contre tous.:''Our man is born near Paris in 1939. In '41 his mother abandons him. He'll never see her again. At the War's end, he finally finds our who his father was. A French Communist killed in a German death camp.'' Nu inceteaza sa spuna asta cu fiecare pas pe care il face, cu fiecare actiune pe care o intreprinde. Fost macelar, isi cauta de munca intr-o perioada economica mai putin favorabila, sta intr-o relatie de compromis cu o femeie sinistra dar care ii poate oferi niste conditii de viata, si singura sa fiica(nedorita) este internata intr-un ospiciu.
Tendinta unui astfel de om intr-o astfel de situatie este sa se razbune pe cei care i-au intors spatele cand avea nevoie de sprijin si sa se sinucida. In femei nu a avut incredere niciodata(te seduc si te abandoneaza), iar regretul pentru nasterea fiicei sale il bantuie atat de mult incat se instaleaza in camera de hotel unde a fost conceputa. Acolo unde viata a fost inceputa ea poate fi si incheiata.. Ori poti gasi totusi un motiv de a continua sa traiesti. Cel putin unul.
Morala conform lui Gaspar Noé? ''Il a une morale''.
Ceea ce e bine de stiut dupa intregile discursuri nihiliste prezentate in film de la un cap la altul.

Cateva exemple: ''Morality is made for those who own it. The rich. And you know who's always right? The rich. And the poor pay the price.''
''Well, Love is a mighty big word. Few can claim to know what Love is.''
''Death isn't much of anything in the end. We make such a big deal out of it. But up close, it's like nothing. A body without life, nothing more. People are like animals. You love them, you bury them and then it's over.''

Irréversible

You know what?
Time destroys all things.

Gaspar Noé este unul dintre regizorii care mizeaza pe elementul de soc pentru a reda o poveste. Eventual cu sodomizari, pornografie si violenta fizica si verbala. Nu s-a dat in laturi nici de la a regiza un scurt metraj inclus in seria pornografic-artistica ''Destricted'' din 2006. Segmentul intitulat ''We fuck alone'' este o satira interesanta la adresa caracterului mecanic si individualist pe care tinde sa il ia sexul in societatea actuala. Noé se foloseste foarte mult de lumini rapide in culori violente (rosu, portocaliu, galben)ca sa fixeze imaginile pe retina.
Irréversible este un film despre situatii exceptionale care strica echilibrul. Titlul este perfect. Tot in spiritul lui, actiunea se desfasoara retrograd, de la evenimentul cel mai recent catre cele mai indepartate. Si cu toate aceastea intelegerea actiunii nu este foarte mult alterata.
Imaginile, mai ales la inceput, te trimit ca dinamica la Fight Club si mediul underground in care aveau loc luptele. Aici avem insa un loc si mai infiorator..intitulat Rectum. Ori de cate ori auzi ''Où est le Rectum?'' sau ''chez le Rectum'' nu poti sa iei in serios situatia, plus ca te mai gandesti ce s-a intamplat cu aceasta lume.

In viata reala au loc evenimente care schimba mersul liniar al vietii. Poate ca unul din cele mai apasatoare sentimente pe care le poate avea cineva este interogarea asupra trecutului, blamarea continua pentru deciziile din trecut, intrebarea zilnica ''oare as fi fost mai fericit daca as fi facut acel lucru in trecut? cat de mult ar fi contat acea alegere diferita?". Si poate si mai trist este ca nu conteaza. Nu conteaza ca tu acum gandesti altfel(daca intr-adevar gandesti altfel), ceea ce s-a intamplat s-a intamplat si ramane acolo doar ca element de raportare sau poate nici atat. De cele mai multe ori ajungi sa crezi ca vina este a ta.
Facand analogie cu intamplarile din film, si victimele unui viol considera de cele mai multe ori ca a fost vina lor. Ca de fapt au ''meritat-o''. Dar unele lucruri pur si simplu sunt in afara controlului nostru; si oricat de inteligent,bun,frumos ai fi estetic vorbind, sansele sunt ca majoritatea oamenilor sa te vada tot asa cum vor ei sa te vada. Pentru ca e mult mai comod sa traiesti impartind oamenii in cateva categorii ca ulterior sa ii clasifici in functie de acelea. Sau pur si simplu anumite alegeri sunt facute din comoditate, in lipsa de ceva mai bun.

Cat despre razbunare, poate ca nu este chiar un ''drept uman'', dar cu siguranta este primul impuls. Si de multe ori impulsurile spun rapid ceea ce incercam noi sa aflam prin matrici complicate de ganduri.

Nuit et brouillard

Este vorba de un scurt metraj al lui Alain Resnais care trateaza intr-un mod mai mult artistic decat istoric problema Holocaustului. Se insista pe imagini, cuvintele fiind lasate in plan secund.Cadrele sunt extraordinare(ca tehnica, nu ce este aratat prin intermediul lor ..).
Filmul a fost cenzurat , si anume o scena care arata o imagine cu lagarul de la Drancy (scena foarte scurta ,de altfel) a fost taiata , pentru a se ascunde participarea francezilor la fenomenul deportarii.

Scurt metrajul lui Resnais merita vazut macar pentru calitatea artistica, nu neaparat pentru cea morala. Indiferent care ar fi parerea proprie despre Holocaust(exagerare sau nu). In momentul de fata se estimeaza ca evreii se gasesc in numar de 6 milioane in Statele Unite (New York-ul este orasul numarul unu mondial al diasporei iudaice),5 milioane in Israel, restul fiind raspanditi pe mapamond pana la atingerea cifrei totale de 14 milioane .
Ca o mica curiozitate, din punct de vedere cronologic se considera ca iudaismul a fost a treia religie aparuta , dupa animism si hinduism.Ceea ce inseamna ca este cea mai veche religie monoteista.

Astept sa vad un film despre crimele comunismului , dupa toate probabilitatile mult mai grave numeric si ca intensitate.

Jules et Jim

Apare inevitabil in toate topurile cu cele mai bune filme franceze.Teribilist ca orice film din Nouvelle Vague(mai moderat, ca doar nu e regizat de Godard :p),trateaza prietenia, iubirea capricioasa(putin spus), jocul psihologic.
Acest film din anul 1962 ii apartine lui François Truffaut ,care se bucura de o apreciere foarte mare in randul "expertilor in cinematografie". Tin sa mentionez aici Les quatre cents coups (1959) - care a fost mai bun din punctul meu de vedere decat filmul in discutie- , Tirez sur le pianiste (1960) ,Baisers volés (1968), La nuit américaine (1973),Le dernier métro(1980). *

* pentru non-francofili : The Four Hundred Blows,Shoot the Piano Player,Stolen Kisses ,The American Night,The Last Metro

"Ce qui est révoltant dans la guerre, c'est qu'elle prive l'homme de son combat individuel".

(François Truffaut, Jules et Jim)


(ceea ce e revoltator la razboi, e faptul ca inhiba lupta individuala din om )

Belle de jour

Belle de Jour . 1967. Luis Bunuel. Prima contributie pe care a avut-o Bunuel in cinematografie a fost in 1928 ca scenarist pentru La chute de la maison Usher , adaptarea povestirii lui Edgar Allan Poe. Inceputul a fost promitator ; desi filmul respectiv ar cere in prezent multa rabdare de intelegere, stilul se potriveste destul de mult pentru a reda operele lui Poe.

Bunuel a colaborat dupa cum se stie foarte bine cu Salvador Dali la doua filme : Un chien andalou(1929) si Age d'Or(1930) .
Filmul in discutie , Belle de jour , desi mult mai realist decat cele doua filme mai sus mentionate, pastreaza natura suprarealista. Bunuel se arata inca o data fascinat de eroticul discret , de (in)compatibilitatea esenta/aparenta .
Nu e genul de film care sa te tina in suspans sau sa iti dea revelatii marete (in afara de situatia in care esti pasionat de latura tehnica a crearii unui film..) . Mda..e de fapt o propozitie care ar fi valabila la majoritatea filmelor franceze. Numai ei au ridicat contemplarea la rang de arta.