OZ.

[material realizat in colaborare cu endemic]

*bimbam*
Oz este povestea emoţionantă a lui Dorothy ce pleacă prin intermediul unei tornade într-o lume magică. Ajunsă acolo, Dorothy se amăgeşte cu diverse artificii psihologice după care moare. Oz este povestea mea, povestea ta, povestea sistemului pe care NOI îl perpetuăm, povestea diferenţei între om şi animal.

*bimbam*
Asta-i altă lume, nu-i lumea mea.

*bimbam*
Ziceam că te trezeai în aceeaşi dimineaţă, cu aceleaşi telefoane, cu aceleaşi minciuni şi oameni, cu aceleaşi treburi de făcut ca şi ieri. Ziceam că ieşeai seara p-afară să te întâlneşti cu o gagică mişto, mişto. Ziceam că pe stradă un băiat cu încă trei se-mping în tine, se iau de tine şi tu îi dai unuia un brânci. Băiatu alunecă pe o sticlă de plastic şi, în cădere, se loveşte de un perete şi moare. Să zicem că tatăl lui e un baştan în securitate foarte foarte şmecher, un dezaxat paranoic care caută răzbunarea fiului şi află cine eşti. Ziceam că are martori judecători de partea lui şi mă-ta plânge pe umăru lu tac-tu, că altă alternativă n-are. Ziceam că iei 7 ani pentru omor din culpă şi lumea pe care ai construit-o tu din cartoane nu mai înseamnă nimic. Eee... ce faci?

Nu, nu e Vrajtorul din OZ insa se poate aplica si aici vestita replica "I've got a feeling we're not in Kansas anymore". OZ este cea mai buna creatie cinematografica (fie ea si sub forma unui serial al HBO) pe tema inchisorii. Pentru ca aceasta contine esantion social numai bun de studiat. De studiat si de testat limitele. Se spune ca in armata devii barbat. In inchisoare ce devii? Un om mai bun, ar spune adeptii "teoriei reabilitarii". Cu alte cuvinte, in momentul t0 erai un om rau, iar in momentul t1 esti un om bun. Altii nu cred in puterea vindecatoare a mediului controlat si nu varsa nici o lacrima la povestile cu violatori si criminali in serie ce se apuca de pictat icoane si crosetat macrameuri.
Insa OZ e o poveste completa , cu viziune multilaterala. Nu se concentreaza doar pe un tip uman , ci le acopera in mare masura pe toate. Toate natiile, paturile sociale, religiile , orientarile sexuale .
Ca personaj se remarca Ryan O'Reily , care este descris frecvent ca fiind un Machiavelli contemporan. Nimic mai adevarat. Este personajul cel mai interesant (impreuna cu Tobias Beecher, dar stiu ca unii vor obiecta :p ). Ca orice lucru bun-prea bun ca sa fie adevarat- serialul a fost intins pe 6 sezoane , ceea ce face ca sfarsitul sa fie putin telenovelistic.
De asemenea , replicile naratorului (la randul sau un detinut in Emerald City, Augustus Hill), sunt veritabile extrase din intelepciunea populara, in plus cu o mica slefuire filosofica.

So, what have we learned? What's the lesson for today? For all the never-ending days and restless nights in Oz? That morality is transient? That virtue cannot exist without violence? That to be honest is to be flawed? That the giving and taking of love both debases and elevates us? That God or Allah or Yahweh has answers to questions we dare not even ask? The story is simple: a man lives in prison and dies. How he dies? That's easy. The who and the why is the complex part. The human part. The only part worth knowing... Peace.

Despre ura

Ura are diferite posibilitati de exprimare , insa aici vreau sa vorbesc despre o forma a ei evidenta , manifesta, si anume ca studiu de caz fenomenul neonazismului.
Avand la activ cateva filme si documentare pe aceasta tema , nu se poate sa nu observi anumite stereotipii, prejudecati , precum si o incercare demna de Freud de a sonda psihicul acelor "oameni rai".

Despre American History X s-a tot vorbit. O reprezentare fidela a neonazsimului nu e. Atinge puncte esentiale insa (tot explorarea psihologica de care vorbeam e in prim plan). Influenta mediului si mai ales a mediului familial , teama de corupere a valorilor stramosilor ("the Founding Fathers").
Ceea ce-mi aduce aminte de:
(extras din Bowling for Columbine)

Un alt film pe tema ar fi Romper Stomper , care nu reuseste sa ajunga undeva cu subiectul. Nici psihologic, nici un scop precis, doar Russell Crowe care isi impune autoritatea in orice context. Insa e de apreciat personajul lui care nu are absolut nici o profunzime , nici un indiciu care sa te conduca la motivatia comportamentului. Foarte rar se intalneste asa ceva, pare ca scenaristului nu putea sa ii iasa mai bine nici daca se straduia.
O alta latura a problemei : este imposibil sa fii neonazist evreu? Se pare ca nu , si filmul The Believer - inspirat dintr-o poveste reala, dovedeste aceasta. Ura este revarsata asupra unei religii ale carei fundamente nu le intelegi insa impotriva careia nu poti fi total inversunat. Intelegerea pe cale rationala a religiei este un aspect, implicarea afectiva este cu totul altul. Incompatibilitatea dintre ele e sursa conflictului. Care nu este interiorizat, ci mai mereu pare a se manifesta sub forma unei schimbari majore a societatii. Trebuie sa fii un lider de opinie, o "autoritate carismatica" dupa cum ar zice Max Weber si sa faci ca ideile tale pentru o "lume mai buna" sa se propage .
O relativa noutate in domeniul fictiunii cu neonazisti este This is England , care este insa mai mult un drum initiatic al unul copilas decat ceva cu fundament istoric sau psihologic. Avem parte si de aici de o revenire a unui personaj , ca in American History X, insa aici este situatia inversa . "Good boy gone bad". Un comentariu la acest film are si domnul Oaky.
Fictiunea e fictiune. Insa ce facem daca ne intereseaza cu adevarat fenomenul si dorim o baza de care sa ne fixam reperele?
Pentru distinctia skinhead-neonazi (pentru ca nu sunt intotdeauna egale ) , un documentar este de vazut : Skinhead Attitude . El preia marturiile unor skinheads din mai multe zone (Franta, Germania, Polonia)care doresc sa pastreze radacinile miscarii, precum si latura opusa, neonazi infocati( din SUA si Suedia mai ales) care inca mai viseaza la lumea lor neprihanita si la puritate genetica . Aflam si ca ca exista miscari sociale precum SHARP (Skinheads Against Racial Prejudice ).
Un documentar interesant apartine chiar Viasat History. Nazi America: A Secret History . Iti spune tot ce vroiai sa stii despre cat de puternic a fost partidul nazist(cu transformarile de titulatura de rigoare) si care era relatia lui cu puterea centrala de la Berlin, care au fost liderii sociali ai miscarii (George Lincoln Rockwell ,Matt Koehl fiind poate mai de notorietate) si nu in ultimul rand povestea ultimului mare fenomen cultural-ideologic. The Turner Diaries.
A devenit a doua carte din domeniu ca influenta dupa Mein Kampf, desi in acest caz e vorba de o fictiune. A fost insa indeajuns pentru a provoca o serie de "nelegiuiri" facute dupa matricea evenimentelor din carte,lucru care s-a intamplat si cu alte scrieri inspirationale (vezi Fight Club).

Good Bye Lenin!

Auf Wiedersehen utopischer Sozialismus!
Filmul german al lui Wolfgang Becker din 2003 este o combinatie binevenita de dramatic si comic. Pentru prima data a subliniat cineva nu partea victorioasa a daramarii zidului Berlinului (cu toata simbolistica implicita), nu tragedia sfasietoare a impartirii teritoriale (dar si ideologice) fortate , ci cum percepe efectiv omul schimbarile.
O parte din nuantele acestei povesti sunt surprinse si in Hedwig and the Angry Inch , desi pe cu totul alt ton.
The search for my other half on my side of The Wall had proved futile.Might he be found on the other?But how to get over? People died trying.Such were the thoughts flooding my tiny head,on the day that I was sunning myself...in an old bomb crater I had discovered near The Wall.I am naked,face down on a piece of broken church, inhaling a fragrant westerly breeze,my God, I deserved a break today.[...] I like Gummi Baerchen.

Tema principala a filmului: Regasirea linistii sufletesti a familiei dezbinate? (cu o candoare de Surprize Surprize) Hmm..nu. Drama unei femei cu sanatatea precara? In plan secundar. Tema schimbarii e clara inca din titlu. Insa cum se face ea ramane de vazut. "Occidentalismul" este caracterizat si de altceva in afara de zeppelinele cu reclame care zboara prin oras, afisele cu Coca Cola, Burger King si castraveti murati din Olanda .Monopolul industrial intretinut de stat in socialism reusise sa dea cetatenilor un sentiment de apartenenta la marca. Eram toti la fel si marfa era numai a noastra, facuta doar pentru noi "din suflet".
Filmul nu este agresiv la adresa socialismului (care oricum, in mainile lui Lenin pornise de la deviza "pace paine si pamant", aceste trei elemente parand un fel de Sfanta Treime a traiului uman).
Pe langa ridicolul dat de discursurile fara continut, cantecele pionierilor si febrilitatea membrilor de partid, oamenii credeau in esenta doctrinei, in ceea ce ar fi putut fi. Pentru ca vorbim in primul rand de o doctrina bazata pe solidaritate("fiecaruia dupa nevoi", afirmase Marx despre distributia averii). In practica si-a demonstrat esecul, datorat mai ales lipsei de constientizare ca egalitatea e un deziderat fortat, nenatural.
(Dupa cum bine zicea domnul Mises in eseul sau Egalitarianism as a Revolt Against Nature )

Iar finalul filmului este edificator
"She's up there somewhere now. Maybe looking down at us. Maybe she sees us as tiny specks on the Earth's surface, just like Sigmund Jähn did back then. The country my mother left behind was a country she believed in; a country we kept alive till her last breath; a country that never existed in that form; a country that, in my memory, I will always associate with my mother. "

Sa fie muzica (2)

Inca un rand de interventii muzicale.

1. Joy Division- Atmosphere

Desi Trainspotting a ramas celebru pentru alte cantece precum Underworld- Born Slippy , Iggy Pop- Lust for Life, sau Lou Reed -Perfect Day, alegerea mea numarul unu ramane acesta . Joy Division canta un asa-zis "post-punk dark lyricism" ,putin cam "emo" in standardele prezente, insa una peste alta au avut o interventie inspirata in peisajul muzical.
Mai multe creatii Joy Division se gasesc in biografia sub forma cinematografica a lui Ian Curtis , Control (2007). Un film putin dezamagitor , pentru ca alege sa trateze doar doua ipostaze ale solistului , uitand de cea din procesul crearii muzicii.

2.The Drifters- White Christmas

Tot de pe soundtrack-ul Home Alone(1, de aceasta data), care este o sursa perfecta pentru cantece de atmmosfera specifica.

3. Toots& The Maytals- 54-46 Was my Number

Putin reggae extras din This is England, un film recent cu neonazi englezi (nu este cazul sa apara entuziasm aici, filmul acesta merge in atatea directii incat nu spune in final nimic).

4.Tom Waits - I Beg Your Pardon
Interpretarea live se gaseste aici. Tom Waits s-a ocupat in totalitate de coloana sonora a filmului One From the Heart.

5. Counting Crows- Colorblind

O balada sensibila din Cruel Intentions.

6.James Taylor- Fire and Rain

Preferata familiei neconventionale din Running on Empty , care nu ezita sa-si transforme viata intr-un musical ori de cate ori simtea nevoia.

7.Frank Sinatra- I Won't Dance

Pe asta dansa Mel Gibson in What Women Want
"There's Way too much estrogen on television these days.And as we all know,the perfect antidote for estrogen...is Frank."

8.Dick Dale- Misirlou

Pentru unii va fi probabil o surpriza sa afle ca nu Black Eyed Peas au compus cantecul asta. Pulp Fiction l-a facut celebru.

9.Kool G Rap - OZ theme

Pentru cine inca mai viseaza tema de la inceputul fiecarui episod din OZ - Federal Prison.

10.Thin Lizzy- Jailbreak

Am ales Jailbreak din Detroit Rock City, desi nu este neaparat reprezentativ pentru acest film in care apare in proportie covarsitoare Kiss . Un film de voie buna , pentru rebelii din noi.

Sa fie muzica.

Filmele raman in memoria colectiva nu numai prin povestile lor, ci si prin fondul sonor care creeaza si sustine atmosfera.
O mica selectie personala:

1. Pink Floyd - Cymbaline

De pe coloana sonora a filmului More regizat de Barbet Schroeder in 1969 , o poveste cu pretentii hippie despre droguri. Foarte deprimant de la inceput pana la sfarsit (nu in sensul ca insufla repulsie fata de droguri si determina pocainta, nicidecum).Dar e o actiune lenta si plina de capricii greu de suportat. Nu a facut decat sa imi intareasca impresia ca Pink Floyd e muzica perfecta pe fundalul careia se poate droga cineva. Cat de poate de obiectiv vorbind.

2. Charles Trenet - La mer

Charles Trenet are multe cantece frumoase , insa acesta se potriveste perfect starii din The Dreamers , si mai specific scenei respective. Cine zice ca muzica veche nu mai are nici un farmec este un om trist.

3. Stephen Trask- The Origin of Love

Hedwig and the Angry Inch are o coloana sonora per total interesanta( neasteptat pentru un film cu o astfel de tema) , insa cantecul acesta are si o poveste , el constituindu-se intr-un fel de cosmogonie si ontogeneza care explica sentimentul ciudat de iubire.

4.The Pixies - Where is my Mind

Interesanta alegere pentru finalul din Fight Club, potrivita oarecum scenei de distrugere si autodistrugere , insa oricum una din favoritele mele dintotdeauna de la The Pixies.

5. Mirwais- Disco Science

Cine isi aduce aminte scena cu cursa de iepuri din Snatch isi aduce aminte cu siguranta si de fondul sonor. Inspira foarte multa forta si am vazut oameni miscand pe ritmurile ei parti ale corpului despre care nici nu stiam ca se pot misca.

6. Bobby Helms- Jingle Bell Rock

Una din clasicele Craciunului , aparuta (unde altundeva) in Home Alone (2).
Perfecta pentru atmosfera de sarbatori de iarna , american style.

7.Gene Kelly- Singing in the Rain

Da, face parte din musical-ul omonim in varianta originala insa.. cine poate uita personajul principal din Clockwork Orange cantand asta in timp ce batea , distrugea, si "profita" de sotia unui domn respectabil...

8. Beck- Everybody's Gotta Love Sometimes

Sensibil, incert, la fel ca Eternal Sunshine of the Spotless Mind.

9.Ben Lee - Cigarettes Will Kill You

Face parte din filmul Playing by Heart , o tragicomedie romantica de situatie in care reusesc sa straluceasca doar Angelina Jolie si Ryan Phillippe.

10. Bruce Springsteen - Streets of Philadelphia

Inserat in filmul Philadelphia (cel mai bun al lui Tom Hanks),cu tema tragica si actuala a SIDA.

(va urma)

American History X

De ce este American History X un film genial? Cuvantul genial nu este deloc supralicitat in contextul acesta si se poate folosi "fara teama de a gresi".
Pentru ca are caracter. Nu este nici prea dur (nici nu vreau sa stiu cum l-ar fi conceput Tarantino), nu are nici ton de cult skinhead (din seria "la mine in carier") , si nu este excesiv de moralist/induiosator. Este o poveste despre greselile trecutului care au repercusiuni in viitor, despre cum te straduiesti sa te schimbi insa inevitabilul se produce; mai mult decat atat, se produce nu asupra ta, ci asupra celor care iti sunt apropiati.

Bob Sweeney: There was a moment... when I used to blame everything and everyone... for all the pain and suffering and vile things that happened to me, that I saw happen to my people. Used to blame everybody. Blamed white people, blamed society, blamed God. I didn't get no answers 'cause I was asking the wrong questions. You have to ask the right questions.
Derek Vinyard: Like what?
Bob Sweeney: Has anything you've done made your life better?

Pentru ca are caractere. Edward Norton chiar pare a crede ceea ce spune: discursurile despre imigranti si cum trebuie ei "invatati minte", inversunarea cu care denunta discriminarea pozitiva (cu ceva mostenire paterna de mentalitate), increderea sfidatoare cu care isi marcheaza teritoriul in cartier incercand sa elimine complet minoritatile .Si in ultima instanta dreptatea facuta pe cont propriu, cand face sa para atat de natural sa ucizi.
Etapa inchisorii este destul de realista. In primul rand, o observatie pertinenta:
"Just remember, in here, you the nigga. Not me. "
sau altfel spus "who's the minority now ?.."
Secventa cu sodomizarea este foarte cursiva, pare desprinsa din filmele lui Hitchcock,deoarece poarta o asemanare stranie cu scena in care Janet Leigh se prabuseste pe podea ulterior injungherii(in Psycho).
Insertiile de replici comice sunt binevenite, ele venind indeosebi din directiile(stereotipurile) "hai sa facem misto de cel gras" ["You know, when was the last time you were able to see your feet? "] si "negrul - un stand-up comedian innascut".
Stilul un pic mai ciudat este dat de Tony Kaye , un regizor putin cunoscut de nationalitate engleza,care s-a ocupat mai mult cu clipurile publicitare. Editarea finala ("the final cut") nu ii apartine lui insa, din cauza unor neintelegeri cu producatorii; acestia din urma impreuna cu Edward Norton s-au ocupat desavarsirea filmului.
Finalul este..putin socant (mai ales daca vizionezi pe la ora 3 in liniste deplina..). Si unii ar zice cu vehementa ca citatul de la sfarsit e prea romantic si moralist.

So I guess this is where I tell you what I learned - my conclusion, right? Well, my conclusion is: Hate is baggage. Life's too short to be pissed off all the time. It's just not worth it. Derek says it's always good to end a paper with a quote. He says someone else has already said it best. So if you can't top it, steal from them and go out strong. So I picked a guy I thought you'd like. 'We are not enemies, but friends. We must not be enemies. Though passion may have strained, it must not break our bonds of affection. The mystic chords of memory will swell when again touched, as surely they will be, by the better angels of our nature.'

Intr-o oarecare masura au dreptate , insa face parte din echilibrul general al filmului. O imagine dura, alta induiosatoare. O asemanare cu viata, care oricum este ambivalenta.
Iar in final, filmul compune o parte dintr-o istorie neoficiala a Americii, o viziune pragmatica a controverselor, a etapelor de tranzitie morala, a posibilitatilor de reabilitare.



analyze and interpret.

Midnight in the Garden of Good and Evil

Filmul pare un pic suprarealist si cel putin bizar , iar la sfarsit cand afli ca este adaptarea unui roman ce reda fapte reale ramai si mai surprins.
Un nouveau riche cu o pasiune pentru obiecte de arta , mecanicul si iubitul sau (pe care il va impusca ulterior ca reactie de autoaparare - sau nu chiar..), un travestit (lady Chablis) cu o personalitate debordanta si aflata la granita dintre bun gust si prost gust , si observatorul intregului fenomen, un jurnalist venit din New York in acest mic orasel potential linistit. Dar nu este nici pe departe asa.
"I've only been here three days and it's just a shooting, but give it time, okay. This place is fantastic. It's like Gone With the Wind on Mescalin. I know you're my agent. Listen to me, they walk imaginary pets here, Garland. On a fucking leash. Alright? And they're all heavily armed and drunk. New York is boring! "

Episodul cu procesul ce stabileste daca a fost sau nu vorba de autoaparare, vinovatia/nevinovatia personajului este destul de plictisitor si oarecum defazat fata de tonul restului filmului. Plus de asta, cuprinde genul de scene pe care le-ai vazut de nenumarate ori chiar si in filmele de pe Pro Tv la ora 20. Ceea ce face ca filmul sa fie interesant este contextul,lumea aceea care cuprinde snobi, rebeli nedefiniti, homosexuali evidenti si unii nu asa de evidenti , practicanti voodoo, totul intr-un oras cu cladiri si peisaje ce amintesc de era coloniala.
Cliseu : limbajul de inalta societate presarate cu multe cuvinte in franceza
Exact cum ar aborda situatia si un scriitor al carui stil imi place foarte mult ,un francofil declarat , Julian Barnes .

Unele secvente din film duc cu gandul pe piste gresite : doamna care se ocupa cu voodoo parca preconizeaza o actiune de tip The Serpent and the Rainbow (un horror pe tema voodoo, fara a fi de prima clasa insa; tema voodoo ar putea fi mult mai inteligent exploatata ...dar nimeni nu o face ). Nu se materializeaza nimic de genul acesta. Voodoo se manifesta in film doar prin filosofia transmisa
To understand the living, you got to commune with the dead.

Marele merit al voodoo este ca nu priveste moartea ca finalitate, ca pe ceva tragic ce merita deplans. Acest sentiment este transmis si de Midnight in the Garden of Good and Evil. Unele lucruri vin, altele pleaca .Oprire involuntara. Viata merge mai departe.

Angels With Dirty Faces

Isi mai aminteste cineva Home Alone (1 si 2) cand micutul Kevin se uita la televizor la un anumit film si folosea replicile de gangsteri si sunetul de pistoale pentru a speria potentialii raufacatori (sau a lua pizza neplatita..)? Filmul in sine nu exista, respectivele secvente sunt de fapt create pentru Home Alone, ca apartinand unui anume "Angels with Filthy Souls". Inspiratia a fost Angels With Dirty Faces , un clasic film noir aparut in 1938 .
Michael Curtiz dovedeste ca este un "transplant" reusit al Hollywoodului(el a activat mai intai in Ungaria, tara sa natala): este unul dintre regizorii care au indeplinit atat criteriul "calitate" cat si "cantitate". Cea mai cunoscuta realizare a sa : un mic film numit Casablanca ...
Figura lui James Cagney a devenit etalonul baietilor rai din filmele cu gangsteri. Mai trist este ca nimeni nu pare in prezent a detine expresivitatea lui. Impune respect, pare a fi un om bun cu intentii rele care nu face decat sa "se descurce" in viata cum poate. Ca toata lumea,nu? Este rau sa platesti un grup de copii care te admira si si-au facut chip cioplit (metaforic vorbind, bineinteles) sa ajute la indeplinirea intereselor tale ilicite?
Prietenul din copilarie al eroului nostru ,intre timp devenit preot (Father Jerry), crede ca da. Intervine dilema morala intre prietenie si binele colectiv. Filosofia utilitarista a preotului prevaleaza . "Bine" inseamna "ce este bine pentru cei mai multi".
Father Jerry arata ca viata religioasa nu a sters complet urmele copilariei dure , competitionale , traita alaturi de cel care era pana intr-un punct al evolutiei la fel ca el : "All right, fellas... let's go and say a prayer for a boy who couldn't run as fast as I could."
Se porneste in copilarie de la acealesi valori, de la acelasi mod de a trai si a gandi lumea. Dupa trecerea anilor incercarea de a conserva o relatie poate fi o lupta pierduta. Mandria personala, dreptatea aplicata indiferent de sentimente, schimbarea radicala a stlului de viata sunt numai cateva dintre motive.
Cat despre personalitatea lui James Cagney:
Steven Seagal, Jean Claude van Damme,Sylvester Stallone, Arnold Schwarzenegger ar putea numai sa viseze la acest gen de rautate eleganta.

The Third Man

Where is Harry Lime?


Orson Welles a primit toate laudele posibile pentru acest rol in filmul lui Carol Reed ,in ciuda faptului ca aparitia sa e de scurta durata(Citizen Kane ramane etalonul, insa Harry Lime pare prietenul voluntarist ,nonconformist pe care ti-ai dorit intotdeauna sa-l ai) . Nu ar fi prima oara cand Orson Welles impresioneaza [intreaga sa personalitate e remarcabila. Recomandare : "Orson Welles" biografie scrisa de André Bazin, aparuta in 1998 in colectia Petite bibliothèque des "Cahiers du cinéma"]. Pana dupa jumatatea filmului, el este un personaj legendar , exista doar prin ceea ce isi amintesc ceilalti despre el sau prin povestile care circula cu privire la disparitia sa. Pentru ca se stie despre acest Harry Lime ca a murit intr-un accident auto (imprejurarile fiind cel putin bizare). Prietenul care vine sa-l viziteze si afla acest lucru este nemultumit de explicatiile inconsistente ale martorilor si va descoperi la sfarsit ce este adevarat ,ce s-a intamplat cu Harry Lime si care a fost cauza care a declansat totul.
Nu este deloc intamplator ca The Third Man a castigat Oscarul pentru Best Cinematography.
Imaginile sunt atent lucrate, muzica este specifica unui adevarat film noir (din categoria jazz , muzica instrumentala, ceva din cutiuta muzicala a bunicii ..), iar punerea in scena beneficiaza de elemente-surpriza oportune.Imagini foarte reusite cu strazile si subteranele Vienei(exista astazi si un muzeu si un traseu turistic .."pe urmele celui de-al treliea om" - DIE DRITTE MANN TOUR. ERLEBEN SIE HAUTNAH DIE WELT DES DRITTEN MANNES.)

Harry Lime: Don't be so gloomy. After all it's not that awful. Like the fella says, in Italy for 30 years under the Borgias they had warfare, terror, murder, and bloodshed, but they produced Michelangelo, Leonardo da Vinci, and the Renaissance. In Switzerland they had brotherly love - they had 500 years of democracy and peace, and what did that produce? The cuckoo clock. So long Holly.

Highlight : Filme cu clovni

Din seria "ororile copilariei noastre" am ales sa analizez o categorie aparte:
filmele horror in care personajele negative sunt clovni.
Pentru unii frica aceasta de clovni pare total nejustificata . Altii vad ceva foarte pervers si malefic in ranjetul ala fortat, desenat pe toata fata (aici eu subscriu).
Iar ceva si mai pervers au vazut in clovni cei care realizeaza/ se delecteaza cu o varietate de film porno - si anume "clown porn".
De unde a pornit fobia in sine, nimeni nu poate spune. O posibilitate ar fi cazul mediatizat al lui John Wayne Gacy , unul dintre cei mai mari criminali in serie ai SUA, care a "activat" prin anii '70.
Filmele alese de mine sunt doar cu titlu informativ .Nici unul dintre ele nu este un film bun; din contra, unele sunt la limita suportabilitatii umane. Insa e interesant de urmarit cum s-a dezvoltat tema si ce anume le-a inspirat realizatorilor.

It (1990)

Probabil cel mai vehiculat nume de horror cu clovni, realizat dupa romanul lui Stephen King. Cativa prieteni vechi se reintalnesc pentru a tine piept creaturii Pennywise(ia diferite forme), care ii terorizase in copilarie si le ameninta din nou existenta. Pennywise sub forma de clovn nu apare foarte des pe parcursul filmului, insa atunci cand o face , imparte cativa fiori spectatorilor cu fobie.

Killer Klowns from Outer Space (1988)

Un fel de horror-SF , in care extraterestrii sub forma de clovni terorizeaza pamanteni. O cronica destul de detaliata si amuzanta (in limba franceza) se gaseste aici.



S.I.C.K. Serial Insane Clown Killer (2003)
Un fel de "Texas chainsaw massacre with a twist" - with a clown.Posibil cel mai prost film cu "killer clowns" pana la ora actuala.

Out of the Dark (1989)
Aici se ajunge intr-o directie putin mai finuta : clovnul nu mai este un personaj fantastic , ci doar o masca pentru un criminal in serie. Victimele sunt fete care lucreaza la o linie erotica . Probabil la crearea acestui personaj realizatorii au avut in minte un hibrid intre John Wayne Gacy si Ted Bundy .

Clownhouse (1989)
Tot o variatie interesanta propune si filmul acesta , in care raufacatorii sunt niste pacienti cu probleme mentale (evadati din mediul controlat in care se aflau) care omoara niste clovni(de profesie) si le iau locul.
"The clowns... the clowns Randy they're here .You never know what they really are"

Killjoy (2000)
Despre clovnul din filmul acesta unii au spus "Ronald MacDonald is scarier " ... Stiu ei ce stiu.







Pentru final am pastrat doua film cu adevarat bune , in mod evident nu cu clovni ucigasi.
Este vorba de I Clowns(1971) , regizat de Federico Fellini. O documentare a vietii clovnilor, a incompatibilitatii esenta/aparenta.
O a doua recomandare ar fi Laugh, Clown, Laugh (1928),care reuseste cu adevarat sa surprinda esenta conditiei de clovn.

"Sometimes you don't want to be a slapstick clown in order to convey a funny perception of the world."

Ororile copilariei noastre

Nu este vorba de vreo explorare psihologica a copilariei cu toate frustrarile care l-ar face pe Freud foarte suspicios, ci doar de o trecere in revista a filmelor horror (mai mult sau mai putin reusite)pe care le-am vazut cand eram mici si care nu mai au acelasi efect asupra noastra in prezent (sau...?)


The Exorcist (1973)
Un film cu un subiect atat de puternic incat a antrenat dupa sine un sequel [Exorcist II: The Heretic (1977)] si multiple imitatii si variatiuni ale temei. Cum ar fi The Exorcist III (1990),Possessed (2000) ,Exorcist: The Beginning (2004), Exorcist: The Original Prequel(2005), The Exorcism of Emily Rose (2005)si multe altele.
Cel din 1973 este insa originalul. Nu a fost numai imitat, ci si parodiat de cate ori s-a putut. Vazut acum, filmul pare cel putin penibil. Insa vazut pe la 10 ani cu lumina stinsa isi face efectul. Mai ales daca te identifici cu fetita inocenta de la inceput. Si cand reusesti sa smulgi de la spectatori afirmatii de genul "de ce o bruscheaza asa pe saraca fata?!" scopul a fost atins in parte. Mai ales pentru ca filmul este un horror bine realizat , penibilul fiind dat doar de subiect si de exagerarile pe care nu le mai inghite nimeni.Nici macar fenomenul exorcizarii nu mai fascineaza cum o facea odata , cu exceptia unor comunitati izolate gen "grupul de la Tanacu" sau "grupul femeilor cu frica lui Dumnezeu trecute de 50 de ani" .
The Exorcist a fost cu adevarat un eveniment : subiectul ancorat in religie insemna tulburarea linistii tuturor spectatorilor crestini.
Ego te absolvo in nomine Patris, et Filii, et Spiritus Sancti. Amen.

Child's Play (1988)
Multe sequel-uri si pentru acest clasic al copilariei.Mai exact 4 .Dar putem fi cu totii pe deplin satisfacuti(daca nu suntem deja): este in productie un remake ce va aparea in 2009!
Lasand la o parte debilitatea subiectului ( pe scurt, un criminal feroce isi asigura nemurirea incarnandu-se intr-o papusa si incearca sa posede corpul stapanului papusii pentru a-si putea duce la indeplinire maleficul plan : razbunarea fata de cei care l-au omorat si cucerirea lumii, bineinteles. In decursul celorlalte filme se va casatori , va avea si urmasi..o nebunie care sfideaza legile biologice si morale),
acea papusa cu chip rautacios este adorabila.
Mai mult decat atat, cand esti la varsta la care te joci cu papusi,filmul acesta chiar te impresioneaza. Cu precadere o anumita scena in care Chucky iese brusc de sub pat cu un satar... unele lucruri nu se uita usor , nu?
Hi, I'm Chucky. Wanna plaay?

Adorabil doar la inceput...

Candyman (1992)
We Dare You To Say His Name Five Times!
Circula o superstitie potrivit careia daca spuneai de 5 Candyman in oglinda el va aparea si te va taia in doua. Aberant, da, dar superstitiile sunt inconjurate mereu de aura specifica de mister( fenomenul "si daca totusi..?" ).Cine stie ce poate face acest film unei minti usor impresionabile. Filmul are restrictia R in Statele Unite (cei sub 17 ani trebuie sa il vada numai cu acordul parintilor), insa toata lumea pare sa-l fi vazut la varste foarte mici . Pe de alta parte, cine are peste 17 ani nu ar avea nici un motiv sa se uite la acest film.

The Shining(1980)
Filmul lui Kubrick este totusi un film "pentru toate varstele". Ce este oare mai infricosator..Jack Nicholson in rol de criminal psihotic (avand in vedere ca el are aparenta de nebun rautacios si in stare normala) sau copilasul acela inocent tulburat de premonitii ale mortii (si nu in stilul Haley Joel Osment in 6th Sense)...
Kubrick a inceput ca fotograf, iar atentia pentru perfectiunea imaginilor se vede in fiecare film al sau ; The Shining nu putea sa faca exceptie . Exceptionala una din scenele finale ,o cursa de tip vanator-vanat intr-un labirint ,noaptea , in zapada.
All work and no play makes Jack a dull boy.
Ce cauta acest film bun printre celelalte care sunt mai ..usurele? Se aplica si in cazul sau criteriul "vazut-placut in copilarie, dar dupa o varsta nu mai sperie pe nimeni".

Beetle Juice (1988)
Un alt film din seria de sperieturi "rosteste-i numele de n ori si va veni" . Se vede clar stilul lui Tim Burton aici, care nu ia in serios nici un horror si il transforma in comedie.
Beetlejuice este respingator ca fizic, dar ironic si amuzant.
"Ah. Well... I attended Juilliard... I'm a graduate of the Harvard business school. I travel quite extensively. I lived through the Black Plague and had a pretty good time during that. I've seen the EXORCIST ABOUT A HUNDRED AND SIXTY-SEVEN TIMES, AND IT KEEPS GETTING FUNNIER EVERY SINGLE TIME I SEE IT... NOT TO MENTION THE FACT THAT YOU'RE TALKING TO A DEAD GUY... NOW WHAT DO YOU THINK? You think I'm qualified?"
Personajul a ramas memorabil, iar desenele animate au deviat atentia publicului de la film.

The 'burbs (1989)
Filmul acesta mai putin cunoscut se inscrie tot in genul comedie-horror.
Atractia principala a cartierului sunt noii vecini , suspectati a fi criminali feroce. Sunt amuzante personajele prin personalitatile lor caricaturizate care acopera toata gama de stereotipuri ale oamenilor dintr-un cartier (veteranul patriot, masculul bun la toate, gospodina desavarsita, femeia fatala, naivul subordonat cuvantului sotiei etc ).
Printre primele ocazii ale lui Tom Hanks de a se face remarcat ca actor.

12 Angry Men

Foarte rar dai de un film static , dar captivant. Actiunea sa se petreaca in acelasi loc ,cu aceleasi personaje si totusi sa iti doresti sa vezi ce urmeaza la fiecare pas. Din cand in cand insa apare un film ca Twelve Angry Men(1957) , care atrage prin scenariul impecabil si prin argumentare sistematica.
Juriul se intruneste pentru a da verdictul : vinovat sau nevinovat. Este o raspundere uriasa , pe care juratii ajung sa o constientizeze abia dupa ce isi dau seama ca verdictul de care erau atat de siguri la inceput nu se mai sustine.
Henry Fonda este pus in pozitia juratului calm, rational, care incearca sa argumenteze la sange pozitia distincta pe care o are fata de ceilati jurati.
Filmul este semnat Sidney Lumet , cel care forma un adevarat "cerc nobiliar" impreuna cu Elia Kazan si Joseph L. Mankiewicz in timpul anilor de glorie ai Hollywood-ului.
Tot ce iesea din mana lor devenea un succes , intr-o perioada in care succesul la public, marea masa(= der Pöbel , termen folosit de Nietzsche peiorativ) nu inducea neaparat ideea de "film usurel" . In mare parte era si meritul "star system"-ului care atragea lumea la cinematografe sa vada vedeta preferata, insa vedetele de atunci aveau o imagine cu adevarat curata si se muncea mult in spate pentru a se asigura ca nu ies la suprafata micile (sau marile) scapari. Mai rar un caz precum al lui "Fatty" Arbuckle (petreceri cu urmari ..mortale) sau Errol Flynn (alcoolism, acuzatii de viol, etc - toate pentru un adevarat idol al femeilor la vremea respectiva).

12 Angry Men este un film mai mult de retorica, de arta a discursului argumentat . El beneficiaza de personalitatea lui Henry Fonda( aka Juror no.8), insa alte personaje sunt poate la fel de inspirate. De exemplu Lee J. Cobb (Juror no.3- care primeste cel mai greu argumentele impotriva verdictului prestabilit) are o interpretare magistrala. De altfel, personajul este cel mai interesant dintre toate. Desi nu el are initiativa , nu el este cauza declansatoare, cu el se finalizeaza tot demersul. Schimbarea este foarte greu de acceptat, si asta se vede in transformarile sale fizice si psihice .
Victoria este cu atat mai mare in cazul sau. Exista anumite sentimente, frustrari personale care incetoseaza gandirea in momente ca acestea.
Si ele sunt mai greu de eliminat decat orice altceva ar putea impiedica argumentarea.

A Clockwork Orange

Kubrick a facut multe filme bune, nu incape indoiala.De la Dr Strangelove , comedia cu tenta de pamflet sf foarte atent construita , la Barry Lyndon , morala insusirii cu orice pret a unui statut social inalt (dar mai ales diferit. Oamenii au o motivatie in general mai mare de a "nu mai fi cine sunt in prezent" decat de a fi "ceva anume"), The Shining ,o varietate de Psycho mai complex si mai patologic, Full Metal Jacket, un manifest la adresa razboiului(din Vietnam, dar se aplica in general), si la Eyes Wide Shut , psihologic si erotic dar fara consistenta.

Insa A Clockwork Orange va ramane intotdeauna favoritul meu.
O gasca violenta (violenta din placere, nu cu scop), un lider (Alex) inspirational ,Simfonia a 9a a lui Beethoven, Korova Milk Bar ..toate au facut istorie.
Personajele acestea create de Anthony Burgess (si ilustrate de Kubrick) au devenit atat de "cool" pentru omul de rand incat costumul "à la Clockwork " e unul dintre cele mai dorite de Halloween. Si nici nu mai e nevoie sa mentionam cati isi fac acasa poze cu ei cu un singur ochi innegrit de rimel si creion si cu palaria pe o parte.
Intotdeauna a fost tare sa fii cel rau . Rebelul fara cauza. Iar aici violenta e ridicata la rang de arta. Nu e o violenta de cartier determinata de supravietuire si de afirmare ca in filmele cu negri ale lui Spike Lee , nici ceva nihilist si aspirational ca dorinta de distrugere din Fight Club.
Este chiar un mod de viata . O distopie a viitorului sub forma de SF,asa cum si-a creat-o Burgess.

Tramp: Well, go on, do me in you bastard cowards! I don't want to live anyway, not in a stinking world like this!
Alex: Oh? And what's so stinking about it?
Tramp: It's a stinking world because there's no law and order anymore! It's a stinking world because it lets the young get on to the old, like you done. Oh, it's no world for an old man any longer. What sort of a world is it at all? Men on the moon, and men spinning around the earth, and there's not no attention paid to earthly law and order no more.

Viddy well, my little droogies, that was all.
It had been a wonderful evening and what I needed now, to give it the perfect ending, was a bit of the old Ludwig Van.